Diverse

Victoria Iftodi a depus jurământul

Noul ministru al justiției, Victoria Iftodi, a depus astăzi, 19 martie, jurământul. La eveniment au participat premierul Pavel Filip și președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, care a semnat decretul de numire în funcție, transmite IPN.

După ceremonia de învestire, șeful executivului a prezentato pe Victoria Iftodi echipei Ministerului Justiției, menționând că noul ministru are o experiență bogată și va reuși să avanseze implementarea reformelor inițiate în domeniul justiției. În context, premierul a accentuat că reformarea acestui sector rămâne o prioritate pentru Guvern, se menționează într-un comunicat de presă remis de executiv.

„Este una dintre cele trei reforme importante, alături de educație și dezvoltarea infrastructurii drumurilor. Dacă ne dorim pensii, salarii, investiții sociale și publice, trebuie să înțelegem că primul lucru pe care trebuie să îl facem este reforma justiției. Acolo unde există justiție corectă și imparțială, acolo vin investitorii și banii la bugetul Republicii Moldova”, a subliniat premierul.

Victoria Iftodi a subliniat că problemele din sistem îi sunt cunoscute și în exercitarea mandatului se va axa pe promovarea proiectelor cu impact maxim pentru societate. „Intenționez să continui eforturile Guvernului pentru implementarea direcțiilor strategice anunțate în reforma justiției. Această reformă urmează sa o realizăm nu doar pentru a ne respecta angajamentele asumate față de partenerii noștri de dezvoltare, dar în primul rând pentru cetățeni”, a declarat ministrul justiției, citat de serviciul de presă al executivului.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top