Uncategorized

OPINIE// Dodon fie se pregătește de alegeri, fie și-a pierdut cumpătul

În opinia analiștilor politici, președintele R. Moldova fie se pregătește de alegeri, fie și-a pierdut cumpătul

Igor Dodon continuă să dezbine societatea, manifestându-și fobia față de unioniști și încercând prin orice mijloace să-i intimideze. Astfel, înainte de Marea Adunare Centenară, el a lansat niște declarații, cel puțin, nedemne de un președinte care pretinde că ar fi „al tuturor”. Dodon a anunțat crearea aşa-zisului „Front naţional” care, potrivit lui, va deveni o platformă de rezistenţă pentru moldovenii antiunioniști, în cazul în care „situaţia va ieşi de sub control la 25-27 martie”. TIMPUL a încercat să afle cum își propune să acționeze acest front și cine ar putea face parte din el.

Valeriu Munteanu, vicepreședintele PL, spune că aceste declarații sunt doar niște aberații, marca Igor Dodon, prin care șeful statului încearcă să inoculeze opiniei publice ideea că România este stat agresor și potrivnic intereselor cetățenilor R. Moldova. „Din păcate, aceste lucruri sunt incompatibile cu păstrarea statului R. Moldova, care a fost croit de Stalin și de Hitler, iar acum este întreținut de veleități promoscovite cu mâinile lui Dodon și Plahotniuc”, susține liberalul.

„Dodon este un fricos cronic”

Potrivit lui Munteanu, Igor Dodon primește sume considerabile din partea instituțiilor de stat ale Rusiei, care îi dau indicații cum să acționeze, în timp ce Plahotniuc se face că nu observă aceste lucruri. În opinia sursei, Moscova îi comandă permanent lui Dodon să proiecteze în mentalul colectiv că o eventuală unire cu România ar duce la vărsare de sânge. În realitate însă, consideră liberalul, „Dodon este un fricos cronic care, fără susținerea lui Plahotniuc și fără garanții din partea Moscovei, nu întreprinde nimic”. Din această cauză, este de părere Munteanu, dacă așa-numitul „Front național” va fi creat, acesta va avea doar doi membri: șeful statului și liderul PDM.

Chiar dacă și comuniștii militează pentru statalitatea R. Moldova și condamnă dur unionismul, ei nu sunt de partea lui Dodon. Deputatul Oleg Reidman susține că nu salută inițiativa președintelui de a crea un „Front național”, deoarece fronturile, ca atare, dezbină societatea. În schimb, PCRM a găsit o altă soluție pentru a combate unionismul.

„Noi optăm pentru formarea unor comitete de protecție a independenței și suveranității R. Moldova. Membrii acestor comitete vor fi patrioții, oamenii de stat, membrii partidelor politice, organizații nonguvernamentale și activiștii civici. PCRM lucrează la crearea acestora, deoarece atunci, când situația va ieși de sub control, nimeni nu va mai putea face nimic”, afirmă Reidman. Acesta a refuzat însă se ne explice ce are în vedere prin „ieșirea situației de sub control” și ne-a sugerat să le punem această întrebare lui Igor Dodon sau lui Ion Ceban.

„Acest front nu poate fi numit național”

Nici Dumitru Diacov, președintele de onoare al PDM, nu știe la ce se referă Dodon, când vorbește despre faptul că situația ar putea ieși de sub control, însă cheamă reprezentanții ambelor tabere să fie calmi și înțelepți. Parlamentarul menționează că „orice acțiune din partea unioniștilor, va avea un răspuns din partea antiunioniștilor, iar acest fapt ar putea diviza și mai mult societatea, și ar putea conduce la anumite conflicte”.

Totuși, democratul exclude posibilitatea unui conflict armat și susține că fiecare cetățean își poate exprima liber opiniile, atât timp cât o face în mod pașnic.

La rândul său, liberal-democratul Tudor Deliu îi recomandă lui Dodon să citească foarte atent Constituția R. Moldova și să vadă care sunt competențele sale constituționale. Iar dacă președintele se consideră în continuare lider al PSRM și luptător împotriva unioniștilor, atunci ar trebui să-și dea demisia, susține deputatul. El crede că șeful statului urmărește doar să facă o sperietoare din fenomenul Unirii, pentru a le aduce socialiștilor dividende la următoarele alegeri.

„Acest front nu poate fi numit național, ci este mai degrabă o readucere a interfrontiștilor din anii ‘90. În componența sa vor intra, în primul rând, membrii Partidului Socialiștilor, dar și persoanele străine acestui petic de pământ”, adaugă Deliu.  De asemenea, parlamentarul liberal-democrat presupune că socialiștii ar putea organiza, la 25 martie, niște contra-acțiuni, pentru a provoca altercații în stradă și a destabiliza situația în R. Moldova. „Este foarte grav, dacă președintele va recurge la un asemenea scenariu”, conchide el.

„Adepții unirii sunt tineri, femei și români”

Evident că inițiativa președintelui este sprijinită de către PSRM. Deputatul socialist Oleg Savva consideră că declarațiile lui Dodon sunt pertinente și demne. „Considerați că e normal ce se face în țară? Acum are loc lichidarea statului R. Moldova, iar el, ca președinte, și eu, ca deputat, suntem obligați să apărăm independența și suveranitatea acestei țări”, spune alesul poporului.

În opinia lui Savva, șeful statului ar putea crea un „Front național” doar atunci când situația se va agrava și vor apărea anumite provocări. Astfel, ne asigură socialistul, ar putea fi prevenit un scenariu similar celui din 7 aprilie 2009. Deputatul mai spune că a analizat portretul social al unioniștilor de pe rețelele de socializare, pentru a înțelege cu cine are de a face și a înțeles că, de regulă, adepții Unirii sunt tineri, cărora în școală li s-a băgat în cap Istoria României, femei care muncesc în UE sau români care nici măcar nu înțeleg limba rusă.

Solicitat de TIMPUL, Corneliu Popovici, consilier al președintelui Igor Dodon, ne-a dat asigurări că „Frontul național”, dacă se va constitui, nu va fi o structură războinică, ci mai degrabă va însemna un acord din partea cetățenilor R. Moldova, dornici de a menține stabilitatea și regimul constituțional existent. Oficialul încă nu știe care va fi formula finală a frontului, dar admite că aici s-ar putea regăsi autoritățile locale, care au semnat declarațiile de statalitate, reprezentanții unor ONG-uri și ai cercurilor academice, care optează pentru menținerea statalității. Consilierul prezidențial susține că așa-numitele declarații unioniste nu au niciun efect juridic, dar au potențial de destabilizare a situației.

„Pe de altă parte, această destabilizare poate avea ca scop sustragerea atenției cetățenilor de la erorile, pe care le-a comis în ultimii ani guvernarea, în ajunul alegerilor parlamentare”, adaugă Popovici. Acesta precizează că Dodon și-ar fi îndemnat susținătorii ca, pe 25 martie, să nu fie întreprinsă nicio măsură ce ar putea duce la confruntări stradale. „De aceea, adepții președintelui nu vor ieși în Piața Marii Adunări Naționale, pentru că nu avem nevoie de anumite ciocniri”, a punctat consilierul.

„Dodon este președintele minorităților naționale”

Experții politici nu sunt surprinși deloc de ultimele afirmații ale lui Igor Dodon și susțin că acesta fie se pregătește de alegeri, fie și-a pierdut cumpătul. Analistul politic Anatol Țăranu afirmă că, deși declarațiile lui Dodon nu conțin un substrat practic, ele reprezintă pericolul separatismului în R. Moldova. Prin urmare, președintele provoacă minoritățile naționale împotriva majorității, folosindu-se de faptul că o parte din românii moldoveni din R. Moldova sunt debusolați și au probleme de conștiință identitară. Totuși, în opinia expertului, șeful statului nu are nicio șansă să formeze un Front național, deoarece este evident că această structură se va baza în special pe minoritățile naționale. „Astfel, nu mai încape îndoială că Dodon este președintele minorităților naționale și scindează și mai mult societatea pe criterii etnice și culturale, în loc să o consolideze. Iar acest rol, mai devreme sau mai târziu, va fi taxat de către cetățeni”, a menționat Țăranu.

La rândul său, jurnalistul Petru Bogatu este ferm convins că în R. Moldova nu există forțe politice, care ar putea constitui un front împotriva elementului românesc. De aceea, crede el, președintele a făcut aceste declarații inconștient sau din impulsivitate. Pentru că, în caz contrar, ar trebui să admitem că Dodon este un personaj radical, extremist, care își propune să incite o parte a populației R. Moldova împotriva alteia. Pe de altă parte, adaugă Bogatu, nu trebuie să uităm că Dodon este un exponent al altor interese decât cele naționale și, de multe ori, creează impresia că e trimisul lui Vladimir Putin.

„Anume această situație l-a făcut să se manifeste într-un fel inexplicabil pentru un cogeamite om politic. Din păcate, avem de a face cu un președinte imprevizibil care, prin astfel de declarații, reprezintă un factor de risc pentru R. Moldova, indiferent dacă le-a făcut dintr-un impuls sau la îndemnul stăpânului de la Moscova”, explică jurnalistul.

 

Sursa: Timpul.md

Click to comment

Comentează

To Top