„Astăzi, organele de forță au demonstrat că pot asigura ordinea publică și le mulțumesc că și-au făcut datoria, dar, pe viitor, așteptăm mai multă inițiativă în asigurarea securității constituționale a țării. Guvernarea trebuie să știe că ea este direct responsabilă de dezbinarea pe care unioniștii o provoacă în societatea moldovenească. Din cauza corupției, a sărăciei și a deznădejdii, oamenii caută alternativă, inclusiv aderă la un proiect marginal și radical cum este unionismul”, susţine Dodon.

Şeful statului mai spune că are dubii care actuala guvernare democrată să îndrepte lucrurile.

„În cei aproape nouă ani de guvernare, eurounioniștii au compromis tot ce se putea compromite, inclusiv traseul lor proeuropean. Anume din cauza acestor erori ale eurounioniștilor a fost întreținut și curentul unionist. Însă sunt sigur că după alegerile parlamentare din acest an vom avea o altă conducere, statalistă pro Moldova, patriotică, social orientată. Viitoarea conducere va reface economia și va oferi speranță tuturor cetățenilor. Iar unionismul va fi declarat în afara legii. Serviciile secrete străine nu vor mai organiza aici diversiuni împotriva statului nostru”, mai spune Dodon.

Igor Dodon a ținut să comenteze și numărul unioniștilor care s-au adunat astăzi în PMAN.

„Astăzi s-a confirmat vorba din popor că butoiul care mai tare hodorogește este pustiu. Așa s-a dovedit a fi și cu unionismul – după atâtea luni de propagandă, isterie și milioane investite, în PMAN s-a adunat doar un grup nesemnificativ de naivi și profitori, însoțiți de niște lideri politici compromiși și trădători de țară. În loc de Marea Adunare, a fost organizat un banal protest minoritar, cu lăutari și discursuri ofilite. Se confirmă că unionismul este un balon care se va dezumfla odată cu trecerea Centenarului. Unioniștii au strigat și s-au împrăștiat, iar Patria rămâne. Moldova are viitor! Iar unionismul va rămâne un vis steril, care aparține trecutului”, conchide președintele.

La final, șeful statului a atașat și o fotografie prin care încearcă să fie nespus de serios și supărat.

Astăzi în centrul Chișinăului a avut loc Marea Adunare Centenară. La apelul mai multor organizații patriotice din Republica Moldova, români de pe ambele maluri ale Prutului și-au dat întâlnire în PMAN pentru pentru a marca Marea Adunare Centenară. Între manifestările organizate la Chişinău de extra-parlamentară sau organizațiile civice, aceasta a fost una dintre cele mai numeroase.