Actual

VIDEO// Cu ce mesaje RĂSCOLITOARE au venit primarii în PMAN

Astăzi, 25 martie, la Chișinău are loc „Marea Adunare Centenară”, pentru a marca 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România. La manifestație participă primari și consilieri locali din cele peste 130 de localități din republică care au semnat declarația de unire.  Printre primarii prezenți în Piața Marii Adunări Naționale, se află și primarul satului Sadova, Vladimir Susarenco. Edilul satului în care s-a născut președintele Igor Dodon a declarat în fața mulțimii că peste 600 de sadoveni își doresc Unirea.

“Bună ziua țară integrată, bună ziua, popor român! Mă bucur că aici printre sutele de drapele ce simbolizează Unirea este și cel de la Sadova. Peste 600 de sadoveni din satul nostru doresc Unirea”, a declarat primarul de Sadova de pe scena din PMAN.

Primarul comunei Puhoi, Ialoveni, Petru Frunze: „Noi astăzi scriem istoria. Vreau să menționez că buneii noștri au fost deportați în Siberia, au fost torturați și omorâți de un regim sovietic. Noi, copiii, am fost manipulați că peste sîrma ghimpată locuiește dușmanul nostru. Acum suntem informați, cunoaștem că peste Prut locuiesc frații noștri. Suntem un popor, viitorul nostru este să beneficiem de valorile românești și ale Uniunii Europene. (…) Igor Dodon trebuie să înțeleagă că acei care își doresc unirea, facem parte din clasa intelectuală a țării. Doar oameni luminați la minte își doresc reîntregirea neamului românesc”.

Noi, moldovenii suntem cei care ne decidem soarta acestui stat, de aceea “iată binele, iată răul – alege. Noi suntem acei care alegem, cred că noi merităm să alege și trebuie să alegem binele, dar binele pentru Republica Moldova este numai UNIREA cu Țara-Mamă”, a vorbit de pe scenă primarul comunei Chircărești, Căușeni, Galina Ceban.

Edilul de Scoreni, Strășeni, Svetlana Tabăcari a venit cu un mesaj către cei care zic că primarii cerșesc de la alte țări pentru satele pe care le conduc.

“Noi umblăm cu cerșitul în alte țări. Noi primarii avem cele mai bune echipe, cei mai buni funcționari, cei mai buni consilieri, cu care muncim mult, cu care implementăm proiecte pentru localitatea și binele poporului nostru”, a declarat primarul, Svetlana Tabacari.

“Aș vrea ca în inimile fiecăruia să lumineze soarele de astăzi, să ne încununeze Dumnezeu cu putere și curaj, să avem dorință și dragoste de țară. Astăzi, a sosit momentul când trebuie să îndreptăm privirea spre cei care au riscat cu viața și libertatea lor pentru idealul nostru. România și Basarabia poate exista doar într-un tot întreg”, a punctat de pe scenă primarul satulun Sîrma, Leova, Silvia Căpățână.

Marea Unire din 1918 a fost procesul istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în cuprinsul aceluiași stat național, România. Etape preliminare au fost Mica Unire din 1859 a Țării Moldovei cu Țara Românească și dobândirea independenței în urma războiului din 1877-1878, pe fondul renașterii naționale a românilor în parcursul secolului al XIX-lea.

 

 

 

 

Click to comment

Comentează

To Top