Actual

FOTO | Mesajul emoționant al unui etnic rus stabilit la București

Mesajul unui etnic rus stabilit de mai mulți ani la București, scris pe o rețea de socializare, a atras atenția redacției 10TV. Dânsul și-a exprimat dorința de Unire a Republicii Moldova cu România, dar a adus și argumente de ce ar fi binevenită revenirea Republicii Moldova în vechile hotare. Totodată, acesta vine și cu o recomandare pentru rușii din Republica Moldova.

“Personal sunt pentru Unirea Republicii Moldova cu România. În ultimii ani, cea mai mare perioadă o petrec la București. În Chișinău vin doar în weekend. Alegerea o fac în favoarea României. Sunt vorbitor de rusă. Este evident că Unirea este necesară. Recomand vorbitorilor de limba rusă să învețe limba română și să plece în excursie măcar la Iași ca să simtă diferența. Unioniștii își duc campania unionistă în extremă naționalistă, astfel scăpând posibilitatea de a atrage de partea lor vorbitorii de limba rusă din Republica Moldova. România, ca mediu de trai, în ziua de azi, este mult mai atractivă decât Republica Moldova care, de sine stătător, puțin probabil că va atinge nivelul României în timpul apropiat. Federația Rusă, astăzi, este prea slabă pentru a ajuta Republica Moldova să treacă peste greutăți, fiindcă întâi ar trebui să-și rezolve problemele proprii”, a scris acesta.

 

Click to comment

Comentează

To Top