Actualități

VIDEO // ÎN PREMIERĂ. Un primar din R. Moldova a vorbit la Strasbourg despre UNIRE

În cadrul celei de-a 34-a sesiune a Congresului Autorităților Locale și Regionale a Consiliului Europei privind situația aleșilor locali în Republica Moldova, care a avut loc la Strasbourg, primarul de Cimișlia, Gheorghe Răileanu a transmis oficialilor europeni că unica soluție a republicii este Reîntregirea țării. Mai mult, primarul a vorbit despre Declarațiile de Unire care se semnează zilnic în localitățile de pe cele două maluri de Prut.  Evenimentul de la Starsbourg a avut loc pe 27 martie curent, ziua în care s-au împlinit 100 de ani de la UNIREA Basarabiei cu România.

Discursul primarului Gheorghe Răileanu susținut la Strasbourg: “Unirea Republicii Moldova cu România este cea mai rațională și cea mai scurtă cale de a rezolva complexul de probleme interne.”

Menționăm că timpul alocat pentru rostirea discursului a fost de maxim 2 minute, iar limba de lucru a fost limba rusă.

Redăm mai jos discursul integral al primarului de Cimișlia, Gheorghe Răileanu:

Înțelegem că Congresul Autorităților Locale și Regionale nu poate rezolva toate problemele care ne privesc, dar este evident că Congresul trebuie să cunoască și să înțeleagă procesele care determină dezvoltarea evenimentelor în țara noastră. A fost restabilit dialogul cu guvernul, sperăm că va fi restabilită și  încrederea în autoritățile centrale. Corupția, politizarea totală, lipsa de progrese în investigarea furtului miliardului de euro continuă să cauzeze o depresie a vieții publice, neîncrederea oamenilor de  afaceri, neîncrederea investitorilor, plecarea capitalului din țară și migrația în masă a populației.

În condițiile politizării excesive a finanțelor publice și a presiunii, pentru a face față situației, primarii sunt forțați să recurgă la orice mijloace, inclusiv să migreze la partidul de guvernamînt. La sărbătorirea Zilei Autonomiei Locale, la 1 februarie anul curent, prim-ministrul a anunțat cu mîndrie că partidul democrat are deja în rîndurile sale 600 de primari. La alegerile locale partidul democrat a obținut un rezultat de doar 278 primari aleși, dublarea numărului lor este semnificativă.

Neajunsurile și abaterile de la principiile democratice conduc la radicalizarea societății. Majoritatea cetățenilor nu mai cred că este posibil să se facă ordine în țară fără ajutor din afară, și tot mai mulți își îndreaptă speranțele spre unirea țării cu România.

Astăzi, pe 27 martie, marcăm 100 de ani de la unificarea teritoriului rupt în 1812 de Rusia de la Principatul Moldovei, ca rezultat al războinicilor ruso-turc. Cea mai mare parte a fostului principat  în prezent este parte a statului Român.

De la începutul anului 2018, circa 140 de municipalități din Republica Moldova au adoptat decizii simbolice privind unirea Republicii Moldova cu România ca fiind cea mai rațională și cea mai scurtă cale de a rezolva complexul de probleme interne, de a ieși din situația geopolitică regională ostilă și de aderare la Uniunea Europeană.

Și autoritățile centrale ale Republicii Moldova contribuie la radicalizarea societății. De pildă, președintele țării amenință unioniștii cu dosare penale, făcînd uz de  funcție, el la doar câteva zile după primele declarații simbolice ale unioniștilor, a mobilizat adepții săi în circa 100 de localități să ceară scoaterea adepților  unirii cu România în afara legii.

Sper că voi fi înțeles corect și mesajul meu va fi luat în considerație de către partenerii noștri de dezvoltare.

Mulți moldoveni și acum suspectează că anexa secretă a pactului „Ribbentrop – Molotov”, continuă să fie aplicată în privința poporului nostru.

Cetățenii Republicii Moldova și ai României sărbătoresc astăzi, Centenarul Unirii, și speră că vor avea susținerea Uniunii Europene pentru afirmarea unui regim cu adevărat democratic în Republica Moldova, și admiterea urgentă a țării noastre în Uniunea Europeană direct sau prin unificarea ei cu România.

1 Comment

1 Comment

  1. Dragos A

    5 aprilie 2018 at 00:14

    Din pacate traducatorul e cam prost :))

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top