Diverse

Casa Albă: Rusia încălcă obligaţia de a pune capăt programului de înarmare chimică al Siriei

Casa Albă a acuzat Rusia că şi-a încălcat obligaţia de a pune capăt programului de dezvoltare de arme chimice al regimului de la Damasc, în contextul presupusului atac chimic care a avut loc în weekend în Siria, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

Sarah Sanders, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, a declarat că particularităţile atacului chimic de la Douma sunt în concordanţă cu modul în care regimul sirian Bashar al-Assad foloseşte armele chimice, adăugând că Rusia şi Iranul sunt de asemenea responsabile pentru masacrele comise de Assad, pentru că aceste acţiuni nu ar fi fost posibile fără sprijinul material oferit de cele două ţări guvernului de la Damasc.

“Este acum clar că Rusia şi-a trădat obligaţia de a garanta stoparea programului de arme chimice al regimului sirian”, a mai afirmat Sanders.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat, luni, că va lua o decizie privind răspunsul Statelor Unite la atacul “odios” cu arme chimice din Siria în următoarele 24-48 de ore.

Pe de altă parte, Moscova a avertizat Washingtonul că vor exista “repercursiuni grave” dacă SUA întreprinde vreun atac împotriva forţelor regimului de la Damasc în urma presupusului atac cu arme chimice din Siria

Potrivit mai multor organizaţii umanitare şi unor medici locali, cel puţin 70 de persoane din oraşul sirian Douma au murit prin asfixiere şi alte câteva sute prezintă simptome precum convulsii şi salivă abundentă (spume la gură), specifice expunerii la substanţe neurotoxice sau clor, după un bombardament aerian care a avut loc sâmbătă.

Oraşul sirian Douma este ultimul bastion a grupării insurgente Jaish al-Islam din regiunea Ghuta de Est, iar forţele regimului sirian au efectuat mai multe bombardamente în zonă în ultimele câteva zile.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top