ActualitățiRomânia

VIDEO// Ion Ceban, în dilemă lingvistică. Socialistul nu știe dacă începe cu limba la Primărie

În prag de campanie electorală, Ion Ceban deja își încalcă o promisiune făcută public. El făgăduise că azi avea să anunțe ce intenții are în legătură cu limba în care este scrisă pagina de internet a Primăriei Chișinău, dacă va fi ales în funcția de edil-șef. Doar că azi, în ziua când toată lumea aștepta cu sufletul la gură hotărârea socialistului, Ceban l-a luat pe NU în brațe.

Vom reveni și la acest subiect. Alte întrebări? Deci vă explic, la momentul de față…haideți să nu polemizăm foarte mult pe subiectul limbii. Uitați-vă ce se întâmplă în grădinițele de copii, uitați-vă ce se întâmplă în policlinici, uitați-vă la borțile care sunt în oraș și tot așa mai departe. Eu cred că sunt priorități mult mai importante și haideți să ne axăm pe ele”, a declarat Ceban.

Asta a fost reacția candidatului PSRM în clipa în care echipa 10TV i-a amintit că a venit scadența promisiunii sale. Săptămâna trecută, prins în ofsaid cu aceeași întrebare, el a încercat să se eschiveze și a mai cerut un răgaz.

Merită totuși precizat că Igor Dodon a înlocuit pe site-ul președinției limba română cu sintagma limba moldovenească, imediat ce a fost învestit cu funcția supremă în stat.

Ceva totuși a anunțat la conferința de presă cel considerat mâna dreaptă a lui Igor Dodon. Ceban a spus că refuză să participe la consultarea publică ce se desfășoară în municipiul Chișinău pe subiectul unirii, deoarece consideră ilegal un astfel de exercițiu.

Am zis că e o acțiune ileagală”, a punctat Ion Ceban.

Chișinăuienii mai au la dispoziție patru zile pentru a participa la consultarea publică privind Unirea cu România, lansată la începutul săptămânii trecute de către Centrul Social-Politic European. Până acum, peste 17 mii de persoane și-au exprimat opțiunea în cadrul sondajului online pe platforma electronică decid.md. Circa 70 la sută dintre acestea s-au pronunțat în favoarea Unirii, iar 30% – împotrivă. Organizatorii au deschis mai multe corturi de consultare în toate sectoarele din mun. Chișinău, printre care unul în fața Primăriei, la Kilometrul 0 lângă Poșta Moldovei, unde cei interesați își pot exprima opinia și în formă scrisă, în legătură cu Unirea. Cercetarea sociologică se va încheia în Chișinău pe 14 aprilie. Organizatorii își propun să realizeze cel mai amplu sondaj de opinie privind opțiunea locuitorilor din Chișinău în ceea ce privește unificarea celor două state. La etapa a doua, consultarea publică ar urma să fie extinsă și la nivel național.

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Close