Actualități

FOTO // Becleanul a semnat UNIREA! Declarația de reîntregire a fost votată în unanimitate

Consiliul Local Beclean a adoptat cu unanimitate de voturi ”Declarația de Unire cu Republica Moldova”, alăturându-se astfel Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, municipiului Bistrița și comunelor din județ care doresc reîntoarcerea Basarabiei la patria-mamă.
În contextul anului Centenarului, administrațiile locale își arată interesul pentru unirea Basarabiei cu România. Prima Declarație  de Unire, semnată în România, a plecat din județul Bistrița-Năsăud, mai exact din comuna Parva. Pe 10 aprilie 2018, în ședința Consiliului Local al orașului Beclean s-a adoptat cu unanimitate de voturi ”Declaraţia de Unire cu Republica Moldova”.
Proiectul a fost depus de către prim-vicepreședintele PMP Bistrița-Năsăud, Caius Cârcu, consilier local al orașului Beclean.
Au trebuit să treacă 100 de ani pentru ca cetățenii și clasa politică a României și Republicii Moldova să înțeleagă că este momentul să redevină o singură țară. 100 de ani ne-au trebuit nouă, românilor de pe ambele maluri ale Prutului, să înțelegem că stă în puterea noastră să cerem reîntregirea țării și că uniți ne putem face auzită vocea. În contextul geopolitic de azi, aniversarea Unirii Basarabiei cu România, moment care a marcat începutul unui an 1918 memorabil, pentru națiunea română, are o încărcătură aparte. Însă, spre deosebire de Transilvania, Basarabia este încă ruptă din trupul țării. Acum, la 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, consider că este necesar ca de la fiecare nivel administrativ al țării să susținem cu toată convingerea întoarcerea Republicii Moldova în marea familie europeană prin unirea cu patria mamă, România. Republica Moldova, te așteptăm acasă!”, a menționat Caius Cârcu, potrivit unui comunicat de presă.
Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top