Diverse

SURPRINZĂTOR! Și datele lui Zuckerberg au fost preluate de Cambridge Analytica

Mark Zuckerberg, CEO al Facebook, a anunţat că printre cei 87 de milioane de utilizatori afectaţi de scandalul Cambridge Analytica se numără şi el, datele acestuia fiind printre cele sensibile la breşa de securitate, informează Mediafax.

Acesta a răspuns sugestiilor venite din partea membrilor Congresului, potrivit cărora utilizatorii nu au destul de mult control asupra datelor pe care le transmit pe Facebook, în cadrul scandalului care include cea mai mare reţea de social media din lume.

“De fiecare dată când cineva decide să distribuie ceva pe Facebook…există un control. Chiar în acel moment. Nu este un control îngropat undeva în setări, este chiar acolo”, a transmis magnatul de 33 de ani în faţa reprezentanţilor din Camera pentru Energie şi Comerţ.

”Este clar că nu am făcut suficiente lucruri pentru a evita ca aceste instrumente să fie folosite în scopuri negative. Mă refer la difuzările de ştiri false, la ingerinţele străine în alegeri, la discursurile de ură, precum şi la folosirea datelor cu caracter personal. Nu este suficient să asigurăm interacţiunea dintre oameni. Trebuie să ne asigurăm că aceste interacţiuni sunt pozitive. Trebuie să ne asigurăm că oamenii nu se folosesc de platformă pentru a răni alţi oameni sau pentru a răspândi informaţii false. Vom avea nevoie de timp pentru a rezolva toate aceste probleme, însă îmi asum angajamentul de a le repara”, a declarat Zuckerberg.

Bobby Rush, membru al Camerei Reprezentanţilor din SUA, i-a transmis fondatorului Facebook că activităţile sale se aseamănă cu mijloacele de supraveghere ale FBI.

Întrebat dacă are vreo obligaţie morală de a conduce o platformă care protejează democraţia, Zuckerberg a răspuns afirmativ şi a adăugat că şi datele sale personale au ajuns la Cambridge Analytica.

Directorul general al Facebook a adăugat că reglementările din domeniul digital sunt ”inevitabile”.

”Inevitabil, va fi nevoie de anumite reglementări”, a declarat Zuckerberg.

Mark Zuckerberg, co-fondatorul şi directorul general al companiei Facebook, a precizat ieri, la audierea din Senat, că îşi asumă răspunderea pentru problemele care au afectat utilizatorii reţelei de socializare online, subliniind că este anchetat cazul Cambridge Analytica şi vor fi luate măsuri.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top