Actual

Conferință dedicată Centenarului Marii Uniri la Chișinău

„Patrimoniul cultural românesc – Centenar 2018” va avea loc la Chișinău în perioada 18-20 aprilie 2018. Conferința este organizată de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi”, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului din România, Universitatea de Urbanism Ion Mincu și Muzeul Național de Artă al Moldovei.

Conferința își propune crearea unui cadru de discuții între specialiștii din domeniul culturii din România, Republica Moldova, din comunitățile românești din jurul granițelor țării și diaspora, în vederea sprijinirii unor viitoare acțiuni de cooperare culturală, dar și pentru identificarea și difuzarea elementelor culturale ale spațiului românesc.

La eveniment vor participa specialiști și personalități de marcă din România, Republica Moldova, Serbia, Ucraina și diaspora. Conferința va fi structurată în 4 secțiuni: patrimoniu cultural imobil, patrimoniu cultural mobil, patrimoniu cultural material și patrimoniu cultural european, anunță organizatorii.

Proiectul se înscrie în Programul Strategic al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni pentru anul 2018 – Spațiul cultural comun românesc – Centenar, Marea Unire 1918 -2018.

Click to comment

Comentează

To Top