Actualități

Ministru român: Vom susține și în continuare parcursul european al Republicii Moldovei

Ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia Elena Intotero, aflată într-o vizită de lucru la Chișinău, a declarat că autoritățile române vor susține și în continuare parcursul european al Republicii Moldova, asigurând asistența necesară. „Au fost două zile pline de întâlniri bune ce se vor concretiza în proiecte, care să vină în sprijinul conaționalilor. Am avut un dialog fructuos”, a declarat ministrul român, în cadrul unei conferințe de presă, susținute la Ambasada României de la Chișinău.

Pe parcursul a două zile, timp cât s-a aflat în Moldova, oficialul român a avut mai multe întâlniri, cu reprezentanții Guvernului, cu cei ai administrației publice locale din raionul Criuleni, dar și cu patriarhul Mitropoliei Basarabiei.

„Relația cu Moldova este una specială, o relație de suflet. Am reiterat susținerea Republicii Moldova pentru integrarea în UE. Autoritățile române vor acorda și în continuare sprijin pentru îndeplinirea parcursului european. În ceea ce privește conflictul transnistrean, susținem soluționarea acestuia în formatul 5+2”, a declarat Natalia Elena Intotero.

Oficialul român s-a arătat mulțumită de faptul cum au fost gestionați banii alocați pentru renovarea grădinițelor din Moldova. Ministra a spus că România va finanța și în continuare proiecte educaționale și culturale. Totodată, împreună cu conducerea Biroului pentru Relații cu Diaspora, s-a convenit marcarea mai multor evenimente. „Avem o comunitate numeroasă în principalele țări din UE. În perioada următoare vom semna un memorandum de colaborare de participare la acțiuni comune. Să marcăm Ziua Portului Popular, Ziua Limbi Române. Vom depune în comun anumite dosare pentru introducerea în patrimoniul UNESCO a iei tradiționale, ceata și colindul, asemeni Mărțișorului”, a notat Natalia Elena Intotero.

În cadrul evenimentului, au fost premiați câștigătorii celei de-a doua ediții a Concursului Republican „Limba noastră-i o comoară”. Premianții s-au ales cu locuri în taberele ARC 2018 și cu ghiozdane cu rechizite școlare.

Anul acesta autoritățile române oferă copiilor din Moldova, trei mii de locuri în tabere, cu o mie de locuri mai mult. Timp de zece ani și până în prezent, circa 30 de mii de copii din Moldova au beneficiat de locuri în taberele din România.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top