Diverse

Turul României Mari la bordul unei Dacia. Un pensionar reface conturul țării în Anul Centenar

La sfârşitul acestei săptămâni, Dan Paici, inginerul de 63 de ani, îndrăgostit de Dacia lui, împreună cu fotograful Ştefan Andronache, pleacă în turul României de la Caransebeş. În acest mod, cei doi vor să marcheze cei 100 de ani de la Marea Unire. Cunoscut sub titulatura de „lupul singuratic“, Dan Paici a pus maşina sa la cele mai grele încercări, pe care le-a trecut cu brio. La bordul unei Dacii 1310, din 1988, salvată din ghearele depozitului de fier vechi, pusă bine la punct, cei doi vor pleca în 22 aprilie de la Caransebeş şi se vor întoarce în 7 mai. Un mic ocol îl vor face în 4 mai, când vor merge la concertul lui Roger Waters (Pink Floyd) de la Sofia.

Avem o țară care împlinește 100 de ani de la Marea Unire, o Dacie 1310 care împlinește 30 de ani, un grup de motocicliști și un plan… Împreună cu prietenii pe doua roți vrem să-i facem cunoștință Daciei noastre cu românii. Vom face o plimbare care sa înconjoare țara și vom face vizite vecinilor noștri care găzduiesc comunități de români. Vrem să vizităm locuri noi, să cunoaștem oamenii acelor locuri și să le auzim poveștile. Traseul nostru, deși merge pe conturul granițelor de demult, este unul pe care îl facem într-un mod pașnic și apolitic, cu respect pentru granițele actuale ale țărilor vecine. Crezul nostru este că putem trăi în pace și armonie, indiferent de modul în care au fost trasate granițele“, a scris Dan Paici pe pagina sa de socializare.

Scopul expediţiei e să adunăm cât mai multe poveşti, facem fotografii frumoase, iar la final împărtăşim experienţele cu alţii. Sper să redescoperim România, nu e prima dată când fac asta“, a spus, la rândul său, Ştefan Andronache, care-l va însoți pe Dan Paici.

Demersul celor doi i-a impresionat pe orădenii care au trecut luni prin Piaţa Unirii. Aceştia au admirat maşina de colecţie şi le-au urat drum bun cel doi temerari.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top