Actualități

ULTIMĂ ORĂ: Putin INTERZICE tinerilor ruși să studieze PESTE HOTARE

Agenţia rusă pentru diaspora, „Rossotrudnichestvo”, a demarat o campanie pentru aducerea a acasă a tinerilor ruşi plecaţi peste hotare. „Este aproape sigur că veţi fi bineveniţi acasă” este titlul uşor ironic pentru o campanie serioasă, lansată săptămâna trecută. 

Campania se adresează tinerilor ruşi care studiază în străinătate, mai ales în Occident, în primul rând în Marea Britanie. Şi a fost lansată, desigur şi ca un gest propagandistic, după ce Rusia a fost acuzată de amestec direct în tentativa de otrăvire a fostului agent dublu rus Serghei Skripal, în Marea Britanie.

Titlul în sine este o perifrază la declaraţia făcută de premierul britanic Theresa May, care în Parlament afirmase că „este aproape sigur” că Moscova stă în spatele atacului împotriva lui Skripal.

Într-un interviu cu agenţia RIA-Novosti, un funcţionar al agenţiei ruse declara că „în ţările unde sunt studenţi ruşi s-au accentuat tendinţele rusofobe” ceea ce, susţine funcţionarul, ar „limita semnificativ şansele studenţilor ruşi de a se realiza”.

Potrivit Ministerului rus al Educaţiei, circa 60 de mii de tineri ruşi studiază în acest moment peste hotare, foarte mulţi în Statele Unite şi Marea Britanie.

Genri Sardarian, decanul facultăţii de management şi ştiinţe politice de la renumitul Institut pentru Relaţii Internaţionale al Ministerului de externe rus a declarat că facultatea sa şi multe alte universităţi sunt dispuse să-i accepte pe studenţii care se întorc din străinătate şi vor să-şi continue studiile acasă.

Relaţiile între Rusia şi Occident s-au deteriorat continu, după anexarea peninsulei Crimeea în 2014, iar atentatul cu agent neuro-toxic împotriva lui Skripal a fost un nou moment critic, care a dus la expulzarea a zeci de diplomaţi.

Pe fundalul acestor tensiuni, Rusia şi-a înmulţit avertismentele despre pericolele la care s-ar expuse ruşii care pleacă în străinătate, notează europa liberă.

Mulţi politicieni sau oameni de afaceri în relaţii strânse cu Kremlinul şi-au trimis copii la studii în străinătate, de la ministrul de externe Serghei Lavrov, la purtătorul de cuvânt al preşedinţiei Dmitri Peskov şi bancherul Mihail Friedman.

Fata lui Peskov a provocat chiar un mic scandal în 2016, când a postat pe Instagram un comentariu că într-un an de studii în Franţa a învăţat mai mult decât într-un an la Universitatea de la Moscova.

Studenţii ruşi din Marea Britanie, cu care au stat de vorbă corespondenţii Europei Libere, nu par impresionaţi sau convinşi de apelul Moscovei să se întoarcă. Iar opinia lor este bine rezumată de Sofia Zaharova, studentă la istorie la Universitatea York: „ Nu mă întorc cu siguranţă în Rusia… aici mă simt liberă, în Rusia trebuie să mă potrivesc în nişte stereotipuri… îmi place că în Anglia oricine poate participa în viaţa societăţii, poate critica guvernul” – a declarat Sofia Zaharova, studentă la istorie la Universitatea York.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top