Actual

Pacienții din România vor beneficia gratuit de medicamente. Vezi cum sunt vizați moldovenii

Pacienţii cu afecţiuni grave din România vor avea acces gratuit la toate tipurile de medicamente destinate unei indicaţii terapeutice, şi nu doar la un singur medicament, aşa cum era reglementat până acum. Moldovenii dintre Prut și Nistru, care dețin cetățenie românească vor putea beneficia de acest privilegiu propus de Ministerul Sănătății din capitala țării.

Guvernul de la București a aprobat, marţi, o ordonanţă de urgenţă în acest sens, la propunerea Ministerului Sănătăţii.

Actul normativ îi are în vedere pe bolnavii de cancer, hepatită C, scleroză multiplă, dar şi pe cei care suferă de alte afecţiuni grave.

Purtătorul de cuvânt al executivului, Nelu Barbu, a explicat care vor fi efectele acestei decizii.

Se asigură, astfel, predictibilitatea costurilor, atât pentru bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, cât şi pentru deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă. Pentru pacienţi nu va exista nicio contribuţie personală, diferenţa dintre preţul de comercializare şi costul efectiv pe pacient se va datora de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă cu titlul de contribuţie trimestrială”, a afirmat Nelu Barbu.

Conform ordonanţei adoptate marţi, mecanismul se va aplica atât în situaţiile în care există un singur medicament pe o indicaţie terapeutică, cât şi în cele în care există mai multe tratamente.

Sursa: RRA

Click to comment

Comentează

To Top