Actualități

Liderii celor două Corei se vor întâlni după 65 de ani

Liderul regimului de la Phenian, Kim Jong-Un, a programat să traverseze, vineri, linia de demarcație militară dintre cele două Corei, urmând să fie întâmpinat de președintele sud-coreean Moon Jae-In, se arată într-un comunicata anunțat de Preşedinția de la Seul.

Prima întâlnire directă între cei doi lideri coreeni va avea loc chiar în zona frontierei militarizate, Kim Jong-Un fiind primul lider de la Phenian care traversează linia de demarcație după Războiul din Coreea, care s-a încheiat în urmă cu 65 de ani.

Summitul celor două Corei este programat să înceapă la ora 10.30, după ce Kim Jong-Un va semna o carte de oaspeți și va lua parte la o şedință foto.

Mai târziu, înainte de semnarea şi anunţarea unui acord, liderii celor două ţări vor planta un pin care datează din 1953, anul în care a fost convenit armistiţiul după Războiul din Coreea.

Moon și Kim vor participa la un banchet, la finalul căruia va avea loc o ceremonie de rămas bun, după care delegația nord-coreeană se va întoarce la nord de frontieră.

Coreea de Sud susține că summitul va aborda chestiuni ca “denuclearizarea Peninsulei Coreene, stabilirea păcii permanente în Peninsula Coreeană și dezvoltarea relațiilor inter-coreene”.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top