Diverse

Litoralul românesc te-așteaptă! Urcă în tren de la Iași sau Suceava în vacanța de 1 mai

Minivacanța de 1 Mai obligă CFR să spulimenteze cu vagoane trenurile care duc spre cele mai solicitate destinații – respectiv spre Litoral şi Valea Prahovei.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de CFR Călători, în perioada 27 aprilie – 2 mai vor fi suplimentate cu vagoane trenurile către cele mai solicitate destinaţii, în special cele spre Litoral şi Valea Prahovei şi vor fi asigurate legături cu principalele judeţe din România, scrie Mediafax.

„În plus, faţă de trenurile existente în graficele de circulaţie, vor fi asigurate legături cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Timişoara Nord, Arad, Baia Mare, Cluj Napoca, Braşov, Iaşi şi Suceava spre Constanţa şi staţiunile de pe Litoral, inclusiv Mangalia. De asemenea, va fi suplimentat numărul de case de bilete deschise publicului călător din staţii în funcţie de intervalele orare aferente fluxurilor mari de pasageri”, se arată în comunicatul citat.

Potrivit sursei citate, toţi pasagerii pot beneficia de reduceri sau discounturi, astfel că pentru călătoria dus-întors se acordă reducere de 10%.

Pentru evitarea aglomeraţiei din ziua plecării trenului, CFR Călători recomandă pasagerilor să-şi procure din timp legitimaţiile de călătorie, care pot fi achiziţionate online de pe www.cfrcalatori.ro; de la automatele XsellKiosk din gări; de la automatele ZebraPay; direct de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR sau de la distribuitori autorizaţi.

Apele Române: Plajele din sudul Litoralului sunt pregătite pentru minivacanţa de 1 Mai

Totodată, Administraţia Naţională Apele Române a anunțat că se află în proces de finalizare a lucrărilor de pregătire a plajelor pentru sezonul estival care începe la data de 1 mai, plajele din sudul litoralului fiind pregătite în proporţie de 90%, arată un comunicat transmis de instituţie.

„Activităţile de pregătire a plajelor au început în 20 februarie, iar până la 16 aprilie au fost amenajate şi predate către utilizatorii de plaje suprafeţele ce urmează a fi închiriate, urmând ca până la 1 mai 2018 să fie finalizate lucrările şi pe suprafeţele necontractate”, se arată în comunicat.

 

„Administraţia Naţională Apele Române îi asigură pe cetăţenii care au decis să îşi petreacă minivacanţa de 1 Mai pe Litoral că vor găsi plajele pregătite pentru a petrece câteva zile libere în cele mai bune condiţii”, precizează autoritatea.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top