Actual

România Învinge! După VICTORIA de ieri, Halep și-a aflat rivala din sferturile de la Stuttgart

Simona Halep şi-a aflat, în această după-amiază, adversara din sferturile turneului de la Stuttgart. Românca o va întâlni pentru un loc în “careul de aşi” al competiţiei, pe sportiva din SUA Coco Vandeweghe. 

Americanca a trecut cu 6-4, 4-6, 6-3 de favorita publicului Laura Siegemund. Cu un serviciu excelent – a trimis opt aşi -, Coco i-a oferit adversarei doar patru şanse de break, din care aceasta a concretizat trei.

Halep spera să o întâlnească pe Laura Siegemund, jucătoarea care a eliminat-o la ultimele două ediţii ale turneului din Germania. Constănţeanca era nerăbdătoare să-şi ia revanşa, însă e clar că sportivei noastre nu îi convine foarte mult jocul nemţoaicei. Dacă punem la socoteală faptul că suporterii ar fi fost de partea conaţionalei lor, pare că Simona va avea în faţă un adversar mai abordabil.

“Aş vrea să joc cu Siegemund. E o provocare pentru mine. De fiecare dată când am jucat aici am pierdut, dar în altă parte am câştigat. Trebuie să ajung la momentul în care să câştig şi pe această suprafaţă contra ei. Nu va fi un meci uşor, dar e binevenit”, a declarat liderul mondial , după victoria în trei seturi, scor 4-6, 6-2, 6-3, în faţa Magdalenei Rybarikova.

Click to comment

Comentează

To Top