MAGAZIN

Vezi câte persoane vor putea vota în cadrul alegerilor locale

Comisia Electorală Centrală (CEC) a demarat tipărirea listelor electorale de bază pentru alegerile locale noi din 20 mai 2018, informează CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, în conformitate cu Art. 44 din Codul Electoral, listele electorale de bază au fost întocmite în baza Registrului de stat al alegătorilor și cuprind toţi cetăţenii cu drept de vot care domiciliază ori îşi au reşedinţa pe teritoriul unei secţii de votare.

„Alegătorul poate fi înscris numai într-o singură listă electorală şi la o singură secţie de votare. La alegerile locale, alegătorul care are şi domiciliu, şi reşedinţă este înscris, în perioada valabilităţii reşedinţei, în lista electorală ce corespunde secţiei de votare în a cărei rază teritorială acesta îşi are reşedinţa”, se spune în comunicat.

În total în listele electorale au fost incluși 748.675 de alegători:

Sectorul Botanica 136.595
Sectorul Buiucani 91.250
Sectorul Centru 71.916
Sectorul Ciocana 95.212
Sectorul Riscani 118.389
Suburbii 118.263
Total Chișinau 631.625
Bălți 104.412
Hîncești 3.344
Orhei 3.277
Soroca 1.642
Ungheni 4.375
TOTAL 748.675

 

În perioada 26-27 aprilie, Comisia Electorală Centrală va transmite autorităților publice locale listele electorale, care ulterior le vor transmite birourilor electorale ale secțiilor de votare.

„Totodată, informăm în perioada 30 aprilie – 19 mai, alegătorii din localitățile în care au loc alegeri locale noi, pot verifica corectitudinea întocmirii listelor electorale atît în localurile secţiilor de votare, cît şi online, accesînd pagina web a Comisiei www.cec.md, la rubrica ”Verifică-te în RSA”. Potrivit legislaţiei electorale, alegătorul se poate adresa la biroul electoral al secției de votare, ce corespunde domiciliului sau reședinței sale, pentru a solicita, în baza documentelor doveditoare, includerea sau excluderea din listă, corectarea erorilor comise la înscrierea datelor despre sine ori despre alţi alegători”, se mai spune în comunicat.

De menționat că, la 20 mai 2018 vor avea loc alegeri noi ale primarilor în 7 localități: municipiul Chișinău, municipiul Bălți, comuna Leușeni și satul Nemțeni, raionul Hîncești, comuna Volovița, raionul Soroca, comuna Jora de Mijloc, raionul Orhei și comuna Pîrliţa, raionul Ungheni.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top