Diverse

Accidentul din Drochia: Cei 4 angajați SPPS, din paza lui Dodon

Purtătorul de cuvânt al șefului statului, Maxim Lebedinschi a reacționat la informațiile legate de cazul celor patru angajați ai Serviciului Protecție și Pază de Stat(SPPS), care au nimerit într-un accident rutier produs noaptea trecută la Drochia, și care ar fi din paza președintelui, Igor Dodon.

„Președintele Republicii Moldova Igor Dodon la moment se află într-o vizită de serviciu la Sankt Petersburg din Federația Rusă și va reveni în țară abia astăzi seara. Menționăm că începând cu perioada decembrie 2016, SPPS a fost exclus din subordinea Președintelui Republicii și a fost traansferat în subordinea Guvernului.  Astfel, rugăm ca toate detaliile cu privire la accidentul numit să fie consultate cu conducerea SPPS”, a scris Lebedinschi pe pagina sa de Facebook.

Maia Angheli, ofițer de presă al SPPS, a declarat că nu poate confirma, nici infirma această informație, potrivit Unimedia.

Amintim că un polițist de 34 de ani și-a pierdut viața în urma unui accident produs pe 28 aprilie la Drochia, iar alți patru angajați ai Serviciului Protecție și Pază de Stat au fost transportați la spital cu diverse răni.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top