Diverse

A murit unul dintre cei mai mari actori români

Ilie Gheorghe, cunoscutul actor de teatru român, a încetat din viață în noaptea de sâmbătă spre duminică, a declarat pentru Agerpres reprezentanţii Festivalului “Shakespeare” de la Craiova.

“A trecut în lumea de dincolo unul dintre cei mai mari actori români, cel care a înnobilat timp de 50 de ani scena craioveană, domnul Ilie Gheorghe”, a anunțat Emil Boroghină, directorul fondator al Festivalului Internaţional “Shakespeare”.

Actorul Ilie Gheorghe avea 77 de ani. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC) în 1967, la clasa profesorului Dinu Negreanu şi, în acelaşi an, a fost angajat la Teatrul Naţional Craiova.

A primit titlul de Societar de onoare al Teatrului Naţional Craiova, la 21 martie 2004. A jucat în spectacole de Silviu Purcărete, printre cele mai recente şi cele mai longevive numărându-se “Faust”.  La rândul său a regizat spectacole, precum one man show-urile “Vreme trece, vreme vine …” după Mihai Eminescu şi “Oratorii pisicilor turbate” după I.L. Caragiale, arată site-ul oficial al Teatrului Naţional “Marin Sorescu” din Craiova.

De asemenea, Ilie Gheorghe a avut roluri în filme precum “Moromeţii” (1985) în regia lui Stere Gulea şi “Undeva la Palilula” de Silviu Purcărete (2012).

În 2004 a fost decorat de către preşedintele Ion Iliescu cu Meritul Cultural în grad de Cavaler.

În 2011 a primit Premiul UNITER pentru întreaga activitate, iar în 2014 a fost premiat în cadrul Galei Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top