Diverse

Destinaţii pentru vacanţa de vară. Preferinţele turiştilor din Republica Moldova

Turcia, Bulgaria şi Grecia rămân a fi destinaţiile preferate ale turiştilor moldoveni pentru vacanţa de vară.

Potrivit reprezentanţilor agenţiilor de turism, Grecia este una dintre cele mai solicitate ţări, tocmai pentru că preţurile sunt accesibile, relatează Publika.md.

„Încep de la 119 euro de persoană. Aceste preţ include transportul tur-retur cu autocarul, trei excursii, la Meteora, muntele Olimp şi Tesalonic, de asemenea este inclusă şi asigurarea, cazarea şapte nopţi, opt zile într-un hotel aproape de mare”,  a spus Mariana Grăjdieru, manager agenţie de turism.

Vacanţa în Bulgaria, în acest an, va costa mai mult.

De la o 170 euro de persoană, hotel de trei stele, cu masă all inclusive, transport autocar şi asigurare medicală”, a spus Mariana Grăjdieru, manager agenţie de turism.

Şi mai scumpe, începând de la 350 de euro, sunt pachetele turistice pentru Turcia. Preţul include asigurarea medicală, transportul, cazarea în hotel şi masa. Printre destinaţiile preferate se numără şi Muntenegru. Ofertele sunt destul de accesibile.

Muntenegru este o ţară unde se duce tot tineretul din ţările din Europa. O sumedenie de hotele, o sumedenie de Guest House-uri, apartamente care afişează diverse, de la 20-25 de euro până la 100-200 de euro”, a spus Zinaida Jarcuţchii, directorul agenţiei de turism.

Tot mai mulţi moldoveni vor să descopere arhitectura capitalelor europene şi aleg tururi prin mai multe oraşe.

O astfel de excursie costă 250 de euro de persoană şi include următoarele oraşe, Budapesta, Viena, Bratislava, Dresden şi Praga”, a spus Mariana Grăjdieru, manager agenţie de turism.

Moldovenii spun că aleg unde să-şi petreacă vacanţa după cum le permite buzunarul.

Am ales să mergem în Bulgaria, hotel de trei stele. Ne-a aranjat şi preţul şi hotelul, este bine.”

„Să fie şi preţul accesibil şi condiţiile să fie după preţ, este mai bine când este totul inclus să nu ne mai gândim şi la aceasta”

„Noi ne-am gândit cu familia să mergem la Bulgaria. Cred că în vreo 1.200 de euro o să ne încadrăm.”

Potrivit Biroului Național de statistică, anul trecut, peste 200 de mii de moldoveni au cumpărat pachete turistice, cu 15% mai mulţi decât în 2016.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top