Actualități

ULTIMĂ ORĂ: Opt militari români, RĂNIȚI în Afganistan

Opt militari români au fost răniţi în Afganistan, într-un atac cu mașină capcană. Românii erau în patrulare. Răniții se află în spitalul bazei militare din provincia Kandahar, potrivit informațiilor Digi24. 

“Opt militari din Batalionului 30 Protecţia Forţei Vulturii Carpaţilor din Câmpulung Muscel au fost răniți luni, 30 aprilie, în Afganistan, în jurul orei 9.00, ora României, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, fiind ținta unui autovehicul capcană (VBIED – Vehicle-Borne Improvised Explosive Device). Militarilor li s-a acordat primul ajutor la fața locului, după care au fost evacuați la spitalul militar din Kandahar, unde se află în stare stabilă. Numele lor vor fi făcute publice după anunțarea familiilor”, anunță MapN, într-un comunicat.

Cei șase au fost răniți în explozia produsă după ce au coborât din vehiculele blindate. Peste 700 de militari român sunt în provincia afgană Kandahar.

Unsprezece copii au fost ucişi în atentatul comis de un kamikaze presupus a fi taliban lângă o moschee în sudul Afganistanului, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al poliţiei, citat de agenţia germană de presă DPA.

Şaisprezece persoane, inclusiv civili, poliţişti şi soldaţi români au fost răniţi în atacul comis în districtul Daman. Un kamikaze s-a aruncat în aer cu vehiculul când un convoi de trupe străine trecea în apropiere, a precizat poliţia.

Talibanii încă nu au confirmat dacă se află în spatele atacului, care este separat de un dublu atentat sinucigaş cu bombă comis în capitala Kabul mai devreme în timpul dimineţii de luni.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top