Externe

După Rusia, o instanță din Iran interzice aplicația de mesagerie Telegram

O instanţă din Iran a decis, luni, interzicerea serviciului de mesagerie rapidă Telegram cu scopul de a ”proteja securitatea naţională”, scrie Mediafax cu referire la agenţia de presă Reuters.

”Ţinând cont de numeroasele plângeri ale cetăţenilor iranieni împotriva aplicaţiei Telegram şi în baza cererilor depuse de organizaţiile de securitate care se confruntă cu activităţile ilegale ale Telegram, instanţa a interzis folosirea Telegram în Iran”, a precizat presa iraniană.

În urma cu câteva zile, angajaţilor Guvernului de la Teheran li s-a interzis să mai folosească aplicaţia Telegram, foarte populară în rândul politicienilor, companiilor şi cetăţenilor iranieni.

Autorităţile iraniene au sugerat ca în locul telegram să fie folosită aplicaţia ”Soroush Messenger”.

Potrivit statisticilor, există aproximativ 45 de milioane de utilizatori ai Telegram în Iran.

 

Click to comment

Comentează

To Top