Diverse

Primul sat plutitor din România adună turiști din toată lumea

Toate cele 15 bungalouri realizate pe Dunăre, în judeţul Caraş-Severin, în primul sat plutitor din România, sunt închiriate în minivacanţa de 1 Mai, turişti din toată lumea fiind curioşi să doarmă în case suspendate deasupra apei, scrie MEDIAFAX.

Prima staţiune exotică din România, realizată în localitatea Berzasca, din judeţul Caraş-Severin, atrage turişti ca un magnet. Doar anul trecut, aproximativ 4.000 de vizitatori din toate colţurile lumii s-au cazat în căsuţele suspendate deasupra Dunării.

Administratorul satului lacustru “Complex Egreta”, Stana Liubimirescu, spune că în minivacanţa de 1 Mai, toate bungalourile sunt închiriate, ultima rezervare fiind realizată în luna decembrie a anului trecut.

“În toate weekend-urile, până în toamnă, cele 15 căsuţe suspendate vor fi ocupate. Pentru minivacanţa de 1 Mai, ultimele rezervări s-au făcut în luna decembrie, iar pentru cazările începând cu data de 1 iunie, din septembrie – octombrie anul trecut. Până la data de 1 iunie, o noapte de cazare într-un bungalou costă 250 lei, cu mic dejun inclus, iar după 1 iunie şi până în 15 septembrie – 300 de lei”, a explicat Stana Liubimirescu.

Fiecare casă plutitoare este compusă dintr-un dormitor la etaj, o sufragerie dotată cu un colţar extensibil, televizor, baie cu cabină de duş, o terasă de 16 mp cu vedere la Dunăre, cu şezlonguri, iar ca facilităţi – internet gratuit, aer condiţionat şi cablu tv. Capacitatea maximă de cazare într-o căsuţă este doi adulţi şi doi copii.

De asemenea, pe ponton se află o zonă de relaxare şi o terasă cu 14 mese. În cadrul complexului a fost realizată şi o bucătărie, iar turiştii pot servi doar mâncăruri tradiţionale zonei, precum ciorbă din peşte sau alte preparate din peşte.

Complexul este un proiect unic în Europa, fiind şi prima staţiune lacustră din România. Investiţia a fost derulată cu fonduri de la Uniunea Europeană. Au fost astfel finalizate şi îşi asteapta oaspeţii 15 căsuţe suspendate pe piloni deasupra Dunării, un lung ponton fiind legătura lor cu malul românesc al fluviului. Dezvoltatorul proiectului a dorit să pună în valoare frumuseţea Clisurii Dunării, într-o locaţie deosebită, cu multe atracţii în imediata apropiere. Turiştii sunt invitaţi să se bucure de priveliştea superbă a Dunării, încojuraţi de apa ei şi departe de agitaţia cotidiană”, afirmă administratorii satului plutitor.

Prima staţiune exotică din România a fost finalizată în toamna anului 2016 şi a funcţionat pe tot parcursul anului precedent, oamenii fiind foarte interesaţi să se cazeze în bungalouri pe Dunăre.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top