Diverse

Socialiștii, învinuiți că încalcă legislația electorală. Cine și-a permis și ce riscă PSRM

Candidatul Partidului Liberal la alegerile locale din Chișinău, Valeriu Munteanu a depus azi o contestație contra acțiunilor lui Ion Ceban și Igor Dodon, care încalcă legislația electorală difuzând Ziarul „Socialiștii”, tipărit într-un tiraj de 150 000 exemplare și achitat din fondul electoral al PSRM pentru alegerile din 20 mai.

Solicitănd lichidarea stocului ziarului „Socialiștii” nr. 15 (217) și nr. 16 (218) și interzicerea Președintelui Republicii Moldova, dlui Igor Dodon, implicarea sub orice formă în susținerea dlui Ion Ceban, candidat la funcția de Primar general al mun. Chișinău din partea PSRM, în cadrul alegerilor locale noi din mun. Chișinău.

Începând cu prima pagină și pe tot parcursul ziarului utilizat în calitate de material electoral este expusă imaginea lui Igor Dodon și a unor persoane oficiale străine precum Vladimir Putin, Aleksandr Lukașenko și mai grav, al unei persoane autodeclarate ca fiind oficial, conducătorul regimului neconstituțional din stânga Nistrului, Vadim Crasnoselschi, fapt care contravine art. 52 din Codului Electoral.

Nici Igor Dodon și nici Ion Ceban nu au venit încă cu  nici o reacție referitor la învinuirile care li se aduc.

 

 

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top