Diverse

Expoziție dedicată Marii Uniri, la Centrul Mitropolitan din Nürnberg

Vineri a avut loc vernisajul expoziției de fotografie „Biserica și Neamul – Către Marea Unire”, dedicat aniversării Centenarului Marii Uniri de la 1918. Colecția de fotografii, însoțite de explicații, va fi expusă pe tot parcursul anului 2018 în sala de festivități a complexului eparhial, precum și în alte parohii românești din Arhiepiscopia Germaniei, Austriei și Luxemburgului, transmite Romanian Global News.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim, expoziția „Biserica și Neamul – Către Marea Unire” a fost alcătuită de slujitorii Centrului Eparhial în vederea marcării festive a Anului Omagial 2018 – al unității de credință și neam și al Făuritorilor Marii Uniri din 1918. Deschiderea expoziției a avut loc în cadrul unei conferințe prezentate de pr. Ioan Popoiu, consilier cultural al eparhiei.

Fotografiile, hărțile și elementele heraldice însoțite de explicații sunt grupate pe 18 panouri tematice, reprezentând grafic drumul comun al Bisericii și Neamului Românesc de la începuturi și până în zilele noastre. Biserica a participat la toate momentele-cheie ale istoriei neamului pornind de la formarea statelor medievale românești care a coincis cu întemeierea primelor eparhii ortodoxe pentru români (sec. XIV) și mergând pe firul istoric o dată cu întărirea identității naționale atât în Țara Românească și Moldova, cât și dincolo de Carpați. De asemenea, Biserica a fost participantă – prin reprezentanții ei, clerici și mireni – la actul Unirii Principatelor Române (1859), la proclamarea Independenței (1877), urmată la scurtă vreme de proclamarea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (1885), a fost pe front alături de soldații români în Primul Război Mondial, precum și la hotărârile Unirii, proclamate în Basarabia, Bucovina și Transilvania în 1918. Procesul realizării complete a unității de neam a continuat cu Încoronarea Regilor la Alba Iulia (1922) și proclamarea Patriarhiei Române (1925). În zilele noastre dorința Unirii depline a tuturor românilor este tot la fel de puternică în Biserică așa cum era acum 100 de ani, iar ea se manifestă nu numai prin doleanțele de unitate națională, ci și la nivelul credinței, prin eforturile de a sluji tuturor românilor, din Țară sau Diaspora.

Expoziția va fi deschisă tuturor vizitatorilor Centrului Mitropolitan pe durata întregului an și va fi prezentată, potrivit unui program care urmează să fie stabilit, în diferite parohii ale Arhiepiscopiei.

1 Comment

1 Comment

  1. Patru Marin

    8 mai 2018 at 08:07

    Salvarea,prin integrarea in UE?…..cred ca nu sunteti sanatosi?..

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top