MAGAZIN

Tractoarele donate de Lukașenko, împărțite de Dodon susținătorilor săi, în ajun de alegeri

Cele cinci tractoare și două autospeciale donate de președintele Republici Belarus, Alexandr Lukașenko, în cadrul vizitei la Chișinău din aprilie curent, sunt repartizate de Igor Dodon pe criterii politice în an electoral.

Președintele Republicii Belarus, Alexandr Lukașenko, a oferit R. Moldova o donație de cinci tractoare de model MTZ-82 și două autospeciale MAZ, în cadrul vizitei pe care a avut-o la Chișinău între 18-19 aprilie. Tractoarele, susține Igor Dodon într-un comunicat de presă, sunt dăruite de președintele R. Belarus la inițiativa sa. Tot el s-a angajat să înmâneze cheile de la unitățile respective de transport primarilor de pe întreg teritoriul țării, scrie ZdG.

Respectiv, la 23 aprilie, cheile de la cele două autospeciale au fost înmânate de șeful statului primarilor de Ocnița și Briceni, ambii socialiști. Primarul orașului Briceni este socialistul Vitalii Gorodinschii, iar edil la Ocnița este Ion Ciumac, ales în iunie 2015, de asemenea, pe listele PSRM. „Primarii au mulțumit pentru darul oferit și au menționat că tehnica respecivă le va fi de mare ajutor la realizarea lucrărilor necesare în gospodăria comunală, în special, la salubrizarea și deszăpezirea străzilor orașelor”, scrie Igor Dodon pe pagina sa de Facebook referitor donația făcută.

Primele trei tractoare au ajuns, de asemenea, în localități conduse de primari PSRM și apropiați partidului. Un tractor a fost donat localității Procrovca din r. Dodondușeni, conduse de socialistul Ivan Rîlschi, altă unitate tehnică a ajuns în localitatea Văratic din r. Râșcani, unde primar este socialistul Dumitru Motelică, iar cel de-al treilea tractor a parcat în orașul Vadul-lui-Vodă, al cărui edil este comunistul Iurie Onofriiciuc.

Un tractor donat de poporul belorus a ajuns în UTA Găgăuzia. La 3 mai, Igor Dodon a înmânat cheile bașcanului Găgăguziei, Irinei Vlah, fostă comunistă care în 2015 a fost susținută de Moscova și PSRM la funcția de bașcan.

Ultimul tractor a fost repartizat de Igor Dodon localității Copanca din r. Căușeni, unde primar este comunistul Afanasii Cuțari. Într-o postare pe Facebook, Dodon a dat de înțeles că motivul pentru care tractorul a ajuns în acest sat este că localitatea respectivă senumără printre cele care au semnat declarații în susținerea statalității R. Moldova.

De asemenea, țin să menționez că satul Copanca face parte din localitățile care au semnat declarații în susținerea statalității Republicii Moldova, iar astăzi am oferit locuitorilor Drapelul de Stat al Republicii Moldova și Drapelul istoric al Moldovei”, scrie Igor Dodon.

În cadrul întâlnirii cu președintele belorus Alexandr Lukașenko, la semănatul porumbului pe teritoriul Institutului de Fitotehnie „Porumbeni”, Dodon a declarat public că unitățile de transport vor fi distribuite nu doar în localități conduse de primari PSRM.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top