Actual

Astăzi creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc Înălţarea Domnului. SEMNIFICAȚIE

Astăzi, creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc Înălţarea Domnului, momentul când Iisus Hristos s-a ridicat la cer.

În a 40-a zi după Înviere, Iisus Hristos s-a arătat pentru ultima dată ucenicilor, după cum relatează Evangheliile şi cartea „Faptele apostolilor”.

Această ultimă întrevedere a avut loc pe Muntele Măslinilor, lângă Ierusalim.

Iisus le-a spus ucenicilor să nu se depărteze de cetate pentru că peste 10 zile aveau să se îmbrace cu putere de sus, puterea ce îi va face convingători în misiunea lor. Se referea desigur la coborârea Duhului Sfânt.

Tradiţii şi obiceiuri de Înălţarea Domnului 2018

Înălţarea Domnului 2018. Creştinii păstrează, de-a lungul vremii, mai multe tradiţii şi obiceiuri cu privire la Înălţarea Domnului. În primul rând se vopsesc ouă, care sunt împărţite oamenilor săraci, nu înainte de a fi sfinţite la biserică. În unele părţi ale ţării, oamenii duc la biserică frunze de nuc, care simbolizează frunzele pe care Iisus le-ar fi purtat în momentul Înălţării. Aceste frunze sfinţie la biserică de Înălţarea Domnului se păstrează în casele oamenilor, precum salcia de la Florii.

Înălţarea Domnului 2018. În plus, sunt şi zone în ţară în care, în ziua Înălţării Domnului, tinerii merg la pădure şi adună frunze de alune pe care le folosesc ca plante tămăduitoare împotriva diferitelor afecţiuni. O altă tradiţie de Înălţarea Domnului este cea prin oamenii merg la biserică, iar când se întorc acasă împart pentru sufletele celor plecaţi dintre noi. În ziua Înălţării Domnului alimentele recomandate pentru a fi împărţite sunt pâine, brânză, ceapă verde şi rachiu.

Înălţarea Domnului 2018. O altă superstiţie în ziua Înălţării Domnului este cea prin care femeile de la ţară nu dau cu împrumut sare, pentru că altfel vacile nu vor mai da lapte. Cu prilejul sărbătorii Înălţării Domnului, sătenii păstrează tradiţia prin care se ocupă de semănături până la Înălţarea Domnului pentru a avea recoltă bogată.

Rugăciunea dedicată Înălţării Domnului

În ziua în care sărbătorim Înălţarea Domnului, unul dintre cele mai importante lucruri pe care creştinii le fac este acela de a spune o rugăciune. Cea care se spune de Înălţarea Domnului este una dintre cele mai frumoase, profunde şi puternice rugăciuni, astfel că vă invităm şi pe voi să rostiţi rugăciunea închinată sărbătorii Înălţării Domnului, potrivit site-ului despreortodoxie.ro.

“Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Cel Ce, pogorându-Te din cer la cele de pe pământ ca om, ai înălţat, ca un Dumnezeu milostiv, firea noastră cea căzută, Cel Care apoi ai străbătut tăria cerului şi ne-ai unit pe noi cu Tatăl, la Tine cădem cu smerenie şi ne rugăm, Mântuitorule: trimite peste noi toţi Duhul Tău cel dătător de har, de lumină, de iubire şi de pace lăuntrică! Goneşte de la noi, ticăloşii, gândurile rele care ne tulbură, căci ştii, Cunoscătorule de inimi, cât de mare este războiul lăuntric la care suntem supuşi. Vindecă rănile noastre sufleteşti şi luminează ochii cugetelor noastre!  Tu ştii că însetează de Tine inimile noastre ca un pământ uscat! Aşadar, trimite harul Tău, Doamne, ca să ne sature foamea şi să ne adape setea, căci pe Tine Te dorim şi de Tine însetăm, Lumina Adevărului, Dătătorul mântuirii. Ajută-ne, Doamne, să ne trezim din somnul greu al păcatului şi să ne înălţăm cugetele şi simţirile noastre la cer, pentru a ne împărtăşi şi noi de bucuria veacului ce va să fie. Amin!”.

Click to comment

Comentează

To Top