Actual

Facilități pentru moldoveni, datorită proiectelor regionale susținute de UE

Peste 200 de mii de cetățeni din 22 de localități vor beneficia de apeducte nou construite sau reabilitate, iar zeci de instituții vor fi mai eficiente din punct de vedere energetic în urma implementării proiectelor regionale susținute de UE. Declarația a fost făcută de premierul Pavel Filip, în cadrul unei conferințe de presă comune cu Corina Creţu, comisar european pentru politica regională, care se află la Chișinău în perioada 17-19 mai, la invitația premierului, transmite IPN.

Pavel Filip a specificat că în ultimii ani crește interesul pentru realizarea proiectelor economice în regiuni. În acest sens, sunt binevenit bunele practici ale țărilor UE și aplicarea noilor tehnologii. „Asistența pentru Moldova în cadrul programelor de dezvoltare regională ar putea fi mult mai mare, dacă ar fi stat membru al Uniunii Europene. Eu sunt sigur că vom ajunge la acest moment, iar cetățenii Moldovei vor vedea ce înseamnă cooperarea dintre state. Până atunci, UE ne oferă posibilitatea de a accesa fonduri, dar deja depinde de potențialul nostru valorificarea acestor fonduri”, a spus premierul.

Referindu-se la anunțul președintelui Igor Dodon despre faptul că Moldova a obținut statutul de observator în cadru Uniunii Eurasiatice, Pavel Filip a menționat că Guvernul nu va aloca niciun leu pentru asistența observatorilor în Uniunea Eurasiatică, chiar dacă acest statut nu contravine Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

Comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu, a subliniat la rândul său că Uniunea Europeană va rămâne un partener fidel pentru dezvoltarea Moldovei, inclusiv în ceea ce privește dezvoltarea regională. „O politică regională puternică poate contribui la crearea acelorași condiții și oportunități, inclusiv în ceea ce privește locurile de muncă, pentru toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de locul unde trăiesc aceștia”, a declarat Corina Crețu, în contextul decalajului de dezvoltare între capitală și celelalte regiuni ale țării.

Părțile au vorbit și despre participarea Moldovei în cadrul Strategiei UE pentru regiunea Dunării, alături de alte 13 state. Pe parcursul ultimilor ani, Moldova și-a consolidat contribuția în implementarea documentului, îndeosebi pe segmentul investiției în oameni și capacități. Astfel, au fost obținute rezultate bune în domeniul ajustării educației vocaționale la cerințele pieței și mediului de afaceri și identificate noi oportunități de mobilitate academică.

Totodată, în acest an UE intenționează să sprijine proiecte privind dezvoltarea regională în zonele Cahul și Ungheni, care ulterior vor fi extinse pe teritoriul întregii țări. Pe viitor se va pune accentul pe încurajarea tinerilor de a rămâne în țară prin programul Erasmus. „Pașii de reformă pe care Republica Moldova i-a făcut până acum sunt recunoscuți la Bruxelles. Este important ca Republica Moldova să se concentreze în continuare asupra implementării robuste a reformelor în sectoare cheie, cum ar fi dezvoltarea economică, mediul de afaceri, energetica și justiția”, a declarat Corina Crețu.

Sâmbătă, 19 mai, comisarul european pentru politica regională va merge la Ungheni, unde va participa la un șir de evenimente publice.

Click to comment

Comentează

To Top