Diverse

DECLARAȚIE: De la an la an se mărește numărul cetățenilor care-și doresc ReUnirea cu Țara-mamă

Numărul cetățenilor din R. Moldova care își doresc reUnirea cu România este în continuă creștere, dar nu ar exista voință politică la Chișinău și București pentru a înfăptui acest ideal al românilor în Anul Centenarului a declarat deputata liberal-democrată de la Chișinău, Maria Ciobanu, în deschiderea Conferinței președinților de secții a Adunării Parlamentare a Francofoniei (AFP), Regionala Europa, găzduită de Parlamentul României, scrie ziarulnational.md.

„Nouă, cetățenilor moldoveni, ne este foarte aproape de suflet Reuniunea președinților de secții ai APF la București, așa cum ea are loc în anul când marcăm 100 de ani de la Marea Unire. Printr-un pact odios dintre Molotov și Ribbentrop, Basarabia a fost cedată Uniunii Sovietice. Alianța dintre cei doi mari dictatori totalitari Hitler și Stalin a avut cosecințe nefaste, vizibile și astăzi în sânul Europei reunite. Rusia ține și astăzi o armată de ocupație pe teritoriul Republicii Moldova, în Transnistria, teritoriu necontrolat de autoritățile de la Chișinău… De la an la an se mărește numărul cetățenilor care își doresc ReUnirea cu Țara-mamă, România, dar, cu regret, nu există voință politică nici la Chișinău, nici la București…”, a declarat Maria Ciobanu în cuvântul său de salut la eveniment.

Parlamentul de la Chișinău este reprezentat la această reuniune de președinta Secției Republicii Moldova la APF, Maria Ciobanu, și vicepreședinta Secției moldovenești, Elena Bacalu.

Tema propusă pentru dezbaterile generale din acest an este Francofonia în România și activitățile promovării Francofoniei la nivel instituțional și în diferite domenii de activitate.

Conferința de la București reunește parlamentari francofoni din 14 țări.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top