Actualități

Când va distruge Coreea instalaţia de teste nucleare. Jurnalişti din toată lumea, la eveniment

Jurnalişti străini au sosit marţi în Coreea de Nord, unde urmează să asiste la distrugerea instalaţiei sale de teste nucleare, o promisiune considerată un gest de bunăvoinţă înaintea unui summit cu Statele Unite, scrie news.ro care citează The Associated Press şi AFP.

Jurnalişti din China, Rusia şi Statele Unite s-au îmbarcat într-un mic avion pe Aeroportul Internaţional de la Beijing, potrivit postului chinez de televiziune CCTV, care face parte din presa invitată.

Ei urmează să asiste la distrugerea instalaţiei de testare atomică Punggye-ri, în nord-estul Coreei de Nord. Aceasta urmează să aibă loc miercuri şi vineri, în funcţie de condiţiile meteorologice.

Agence-France-Presse – la fel ca alte instituţii de presă interaţionale – nu a fost invitată să acopere evenimentul.

Nordul a anunţat luna trecută că va distruge instalaţia prin detonarea tunelurilor de acces – un anunţ salutat de Washington şi Seul.

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat că ea şi-a ”îndeplinit misiunea” şi că ”activitatea în vederea instalării de ogive nucleare pe rachete balistice” s-a ”terminat”.

Punggye-ri a fost teatrul a şase teste nucleare efectuate de Phenian. Ultimul, cel mai puternic de până acum, a avut loc în septembrie şi ar fi fost al unei bombe cu hidrogen.

Specialiştii au păreri împărţite cu privire la aflarea faptului dacă instalaţia va fi sau nu de neutilizat. În trecut, Phenianul a făcut cale întoarsă, imediat ce s-a schimbat „baletul” diplomatic.

„Sincer, o instalaţie de teste nucleare poate să fie repusă în folosinţă cu uşurinţă”, a declarat pentru AFP Kim Hyun-wook, un expert de la Academia diplomatică naţională a Coreei.

SUIŞURI ŞI COBORÂŞURI DIPLOMATICE


”Cu toate acestea, distrugând-o, Coreea de Nord arată că este pregătită să nu mai efectueze teste nucleare, cel puţin pentru moment, şi că ea are arme nucleare în număr suficient”.

În opinia lui Yang Moo-jin, de la Universitatea de Studii Nord-Coreene, este semnificativ faptul că Phenianul nu foloseşte Punggye-ri ca ”monedă de schimb” cu Statele Unite înaintea summitului istoric prevăzut pe 12 iunie la Singapore între Kim şi preşedintele american Donald Trump.

”Această decizie arată sinceritatea angajamentului nord-coreean faţă de dezamorsarea tensiunilor prin negocieri”, a apreciat el.

Ambiţiile militare ale Phenianului, care a lansat anul trecut rachete capabile să atingă teritoriul continental al Statelor Unite, i-au adus multiple salve de sancţiuni de la Consiliul de Securitate al ONU. Trump şi Kim au schimbat în paralel insulte persoanle şi ameninţări belicoase.

Însă Jocurile Olimpice (JO) de Iarnă organizate în Coreea de Sud au fost catalizatorul unei apropieri spectaculoase, preşedintele sud-coreean Moon Jae-in folosind evenimentul pentru a orchestra negocieri între Washington şi Phenian. Summitul din Singapore urmează să constiuie punctul culminant.

Însă reuniunea anunţată se confruntă deja cu hopuri. Washingtonul cere ”denuclearizarea completă, verificabilă şi ireversibilă” a Coreei de Nord. Nordul a ameninţat subit, săptămâna trecută, că nu participă la întâlnire şi a anulat discuţii cu Sudul, acuzând Washingtonul că vrea să-l pună la zid şi să-l oblige să renunţe unilateral la arsenalul său nuclear.

INCERTITUDINE


Brusc, o atmosferă de incertitudine planează asupra întâlnirii. Trump îl primeşte marţi la Washington pe omologul său sud-coreean Moon Jae-in, care urmează să-l ajute să decripteze intenţiile exacte al Phenianului.

La fel, distrugerea instalaţiei de teste nucleare va fi scrutată cu atenţie de observatori, în căutarea unor indicii cu privire la dispoziţia Nordului.

Phenianul a anunţat că jurnalişti sud-coreeni vor fi invitaţi să asiste. Însă, în ultimul moment, Nordul a refuzat să accepte o listă de jurnalişti din Sud. Sceptici, remarcă faptul că Phenianul nu şi-a asumat vreun angajament public cu privire la renunţarea la armamentul său atomic, iar în trecut a mai revenit asupra cuvântului dat.

În 2008, Nordul a detonat turnul de răcire al reactorului său de la Yongbyon – centrul care a produs plutoniu ce a fost utilizat în primul său test nuclear reuşit. Acest eveniment – prezentat drept primul pas al angajamentului Phenianului la o ”denuclearizare” – a făcut mare zgomot, iar jurnalişti străini au fost, de asemenea, invitaţi.

În ziua următoare, preşedintele american de la acea vreme, George W. Bush, a ridicat anumite sancţiuni. Însă negocierile s-au terminat brusc, turnul de răcire a fost reconstruit rapid, iar reactorul a fost reintrodus în serviciu.

Click to comment

Comentează

To Top