Diverse

Ești în căutarea unui job? Forumul Profesiilor te așteaptă la Chișinău

Astăzi ești așteptat la a VIII-a ediție a Forumului profesiilor “O carieră de succes acasă” și Târgului locurilor de muncă pentru Tineret. Evenimentul este organizat la inițiativa Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă sub egida Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Forumul profesiilor “O carieră de succes acasă” și Târgul locurilor de muncă pentru Tineret este destinat absolvenților liceelor și gimnaziilor, tinerilor care își caută primul job, șomerilor, precum și persoanelor angajate, care doresc să-și schimbe locul de muncă.

Tinerii vor avea posibilitatea de a se informa despre profesii, meserii solicitate pe piața muncii, despre instituțiile de învățământ și posibilitățile de însușire a unei profesii, meserii, despre domeniul tehnologii și  posibilitățile deschiderii unei activități de antreprenoriat.  Comunicarea cu angajatorii din diferite domenii de activitate și negocierea jobului potrivit este o altă  oportunitate pentru tineri și dezvoltarea carierei lor.

Programul evenimentului include:

  • oferte educaționale (orientare în lumea profesiilor/ meseriilor)
  • ghidare în carieră (participanții la eveniment, vor avea posibilitatea să-și identifice domeniile prioritare de interes profesional, fiind ghidați de către experți în domeniu)
  • oferte de muncă ale angajatorilor (prezentarea locurilor de muncă vacante, discuții și negocierea unui loc de muncă cu agenții economici, aplicarea CV-lor la angajatori)
  • oportunități de deschidere a unei afaceri
  • prezentarea domeniului tehnologii.

Uşile Forumului profesiilor şi Târgului locurilor de muncă pentru Tineret vor fi deschise astăzi, 23 mai 2018, între orele 10:00 – 15:00, locația Radisson Blu Leogrand Hotel, mun. Chişinău, str. Mitropolit Varlaam, 77 .  Intrare liberă!

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top