Uncategorized

Președintele Franței nu a vrut să audă de al nostru. Întâlnirea, doar un vis al lui Dodon

Ignorat de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, la Forumul economic ce a avut loc zilele trecute la Sankt Petersburg, care nici nu i-a pronunțat numele când saluta participanții la eveniment, și folosit ca decor de postul de televiziune „Rossia 1″, președintele R. Moldova, Igor Dodon, nu s-a întâlnit nici cu omologul său francez, Emmanuel Macron, deși a „negociat” un astfel de eveniment, scrie ziarulnational.md.

La conferința de presă pe care a susținut-o la Chișinău pe 16 mai curent,atunci când s-a lăudat că R. Moldova a obținut statut de observator la Uniunea Euroasiatică, Igor Dodon anunța că la Forumul Economic Mondial din Sankt Petersburg speră să aibă o întrevedere cu președintele Franței, Emmanuel Macron.

Dodon spunea atunci că subalternii săi chiar purtau „discuții pentru o eventuală întâlnire cu Macron” în marja acestul eveniment.

Acest lucru însă nu s-a întâmplat, dovadă că echipa președintelui Macron nu a răspuns doleanței lui Igor Dodon, care a avut până acum doar întrevederi cu președinți din state membre CSI, cele mai multe cu Vladimir Putin, fiind ignorat de omologii din Occident, dar și de vecinii Klaus Iohannis și Petro Poroșenko.

Igor Dodon nu s-a întâlnit la Sankt Petersburg nici cu Vladimir Putin și a anunțat pe Facebook doar despre întâlniri cu președintele Dumei de Stat din Rusia, Veaceslav Volodin, cu președintele Consiliului de Administrare „Gazprom”, Aleksei Miller, cu guvernatorul regiunii Kursk, Aleksandr Mihailov, și cu guvernatorul interimar al regiunii Omsk.

Menționăm că jurnalistul Vasile Munteanu a scris despre „momentele penibile” trăite de Igor Dodon la postul „Rossia 1″ care transmitea în direct de la Sankt Petersburg. Munteanu susține că Dodon era mai mult pe post de decor într-o emisiune a acestei televiziuni, iar jurnalista a stat cu spatele la el minute bune, în timp ce vorbea Veaceslav Volodin.

Click to comment

Comentează

To Top