Actualități

FOTO // Momentul în care doi părinți își regăsesc fiul pierdut de 24 de ani

Un cuplu din China a fost reunit cu fiul lor care dispăruse în urmă cu 24 de ani. O fotografie a surprins exact momentul revederii emoționante între cei trei.

Un cuplu din China a avut parte de surpriza vieții lor când au reușit să-și revadă fiul pierdut. „Te-am căutat timp de 24 de ani”, a exclamat Li Shunji, tatăl copilului, când s-au întâlnit, potrivit metro.co.uk.

Fiul lui Li Shunji a dispărut pe 8 august, 1994, în vârstă de trei ani la vremea aceea, după ce a plecat de acasă gândindu-se să-și urmărească tatăl la cumpărături, fără ca cel din urmă să știe.

Mi-am dat seama că a dispărut abia după ce soția mea, Du, a venit să mă caute în magazine. Mi-au amorțit picioarele instant”, a povestit Li Shunji.

Băiatul a fost găsit de un cuplu care a crezut că este orfan, așa că cei doi au decis să-l ia acasă pentru a avea grijă de el.

Li și Du nu au renunțat niciodată la speranța că își vor găsi fiul dispărut, deși ulterior ei au mai făcut doi copii.

Regăsirea a fost posibilă datorită unei baze de date ADN, unde fiul lor era înscris. În 2017, părinții lui s-au înscris de asemenea în acea bază de date, iar astfel a fost descoperită potrivirea.

Identitatea părinților „adoptivi” nu a fost dezvăluită și , de asemenea, este neclar cum au reușit să-i facă acte copilului pentru a merge la școală.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top