Diverse

O delegație din Republica Lituania, într-o vizită la Curtea de Conturi a Republicii Moldova

O delegație din Republica Lituania a vizitat Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) pentru a împărtăși experiența în domeniul eficientizării activității operaționale și managementului în sectorul public.

O masă rotundă, cu discuții privind bunele practici din cadrul domeniului transportului și comunicațiilor din Lituania a fost organizată la data de 18 iunie curent, cu participarea reprezentantului Ministerului transportului și comunicațiilor din Lituania, Darius Kuliešius și a doi experți ai sistemului informațional LEAN, Robertas Serenas și Antanas Dubikaitis.

Membrii delegatei au avut o întrevedere cu Președintele Curții de Conturi, Veaceslav Untila, în cadrul căreia au informat despre rezultatele implementării sistemului LEAN în instituțiile de stat din domeniul transportului și comunicațiilor din Lituania și optimizarea resurselor și cheltuielilor.

Discuțiile și schimbul de experiență au continuat în cadrul unei mese rotunde, cu participarea vicepreședintelui CCRM, Tamara Andrușca, membrului Curții de Conturi, Marina Covali precum și auditorilor CCRM. Experții din Lituania au relatat despre factorii care au influențat Guvernul Lituaniei să pună în aplicare, începând cu anul 2016, principiile managementului prin intermediul sistemului LEAN în toate organizațiile din sectorul public. De asemenea, au fost puse în discuție rezultatele obținute și perspectivele de viitor.

LEAN este un sistem eficient de management care ajută organizațiile mai rapid și cu costuri mai mici să gestioneze activitatea de zi cu zi, îmbunătățind eficiența operațională. Elaborat în Japonia, astăzi este considerat unul dintre cele mai bune practici utilizate de majoritatea organizațiilor avansate din întreaga lume.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top