Actualități

Centenarul Unirii | Zeci de bicicliști au plecat spre Alba Iulia

Aproximativ 50 de biciclişti au plecat marţi dimineaţa din faţa Palatului Culturii din Iaşi pentru a se întâlni la Alba Iulia cu alţi ciclişti din Bucureşti, Drobeta Turnu Severin şi Timişoara, scrie Agerpres.

Astfel se doreşte organizarea celui mai mare marş pe bicicletă dedicat celor 100 de ani de la Marea Unire, intitulat “Pedalăm pentru România”.

“Facem Turul Centenarului pentru a sărbători cei 100 de ani de la Marea Unire şi pentru faptul că suntem români şi iubim această ţară. Ne-am pregătit prin antrenamente de pedalat şi prin multă voie bună. Traseul va fi unul dificil, pe partea asta de Iaşi. Vor fi destul de multe urcări şi destul de mulţi kilometri, dar vom vedea pe parcurs ce se întâmplă. Ne iubim ţara şi vrem să o promovăm pe bicicletă. Este pasiunea noastră”, a declarat organizatoarea Turului Centenarului, Andreea Costea.

Potrivit acesteia, cicliştii vor străbate 100 de kilometri în medie, în fiecare zi, cu o viteză de 22 de km/h, cu pauze fixate la 20 – 30 de kilometri, în funcţie de dificultate. Marşul este unul asistat, pe parcursul întregului traseu participanţii fiind însoţiţi de un autocar pentru odihnă şi situaţii speciale, maşini tehnice pentru urgenţele legate de biciclete, salvare şi maşini care delimitează coloana.

Sursa: Agerpres

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top