Actualități

Târgul universităților din România. Află totul despre admiterea de peste Prut din acest an

Federația Asociațiilor de Basarabeni din România anunță despre organizarea tradiționalului Târg al Universităților de peste Prut, care a ajuns la cea de-a șaptea ediție. În acest an, evenimentul va avea loc pe 5 și 6 iulie, de la ora 10, pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare” din Chișinău.

Tinerii absolvenți ai liceelor din Republica Moldova, care doresc să-și continue studiile peste Prut vor avea ocazia să discute cu membrii FAB, să primească informații utile, sugestii sau chiar alternative pentru a putea beneficia de studii de calitate în România. Astfel, absolvenții vor avea ocazia să afle cum e să fii student în România, chiar de la cei care studiază în marile centre universitare românești.

Ajuns la a X-a ediție, Târgul Universităților din România este prima etapă a campaniei de informare și consiliere „AdmiteRO”, care se desfășoară în perioada iulie 2018-octombrie 2018, în cadrul căreia voluntarii din cadrul organizațiilor membre FAB România, oferă absolvenților ciclului gimnazial, liceal, sau universitar din Republica Moldova informații despre metodologia de admitere la instituțiile de învățământ românești.

Târgul Universităților se va desfășura în Chișinău (5-6 iulie), Bălți (7 iulie), Cahul (8 iulie). Federația Asociațiilor de Basarabeni din România este o organizație non- guvernamentală, apolitică și nonprofit, cea mai importantă entitate de reprezentare a studenților și elevilor din Republica Moldova care își fac studiile în România.

 

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top