10TV

VIDEO // CSJ susține decizia instanțelor

Chișinăul rămâne fără primar, în urma deciziei luată aseară de Curtea Supremă de Justiție privind invalidarea alegerilor locale noi din 3 iunie. Oamenii au protestat, aseară, în timp ce magistraţii Curţii Supreme de Justiţie analizau decizia celor două instanţe. Aceştia s-au adunat din nou azi dimineață la primăria Chișinău unde și-au manifestat dezacordul față de hotărârea luată de justiție. Mai târziu, zeci de persoane au protestat în fața Ministerului Justiției.  

Curtea Supremă de Justiţie a menţinut în vigoare decizia Curţii de Apel și a Judecătoriei municipiului Chișinău de invalidare a alegerilor locale noi din 3 iunie, câștigătorul fiin liderul PPDA, Andrei Năstase. Ședința a început luni, 25 iunie, după amiază și a durat până seara târziu, timp în care simpatizanții primarului ales Andrei Năstase cereau în fața CSJ validarea votului din 3 iunie și lansau acuzații de uzurpare a puterii la adresa guvernării.

Andrei Năstase a declarat în faţa protestatarilor că de ieri democraţia în Republica Moldova nu are nicio şansă. Primarul ales susţine că prin decizia de invalidare a alegerilor a fost dată o lovitură cruntă poporului. De acum încolo, Republica Moldova va fi cunsocută în lume nu doar prin furtul miliardului, dar şi prin furtul votului dat de către chişinăuieni, a spus Andrei Năstase. Totuși, liderul PPPDA și-a încurajat simpatizanții, spunând că deocamdată nu este nimic pierdut. Au fost ţări care au trecut prin dictaturi sângeroase, dar au rezistat.

Protestatarii au blocat, aseară, pentru un timp strada Petru Rareş, de la Academia de Studii Economice, unde se află şi sediul Curţii Supreme de Justiţie, până la strada Constantin Tănase, iar troleibuzele nu au putut circula în zonă. Forţele de ordine au fost prezente într-un număr mare la faţa locului pentru a menţine ordinea publică.

Azi dimineaţă, la ora 7:30, sute de oameni au ieşit din nou la protest în faţa Primăriei Chişinău. Aceştia se arată revoltaţi de decizia instanţelor şi declară că votul lor a fost furat.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top