10TV

VIDEO // România scapă RM de monopolul rusesc. Statul român ne asigură cu energie

România scapă R. Moldova de monopolul rusesc. Statul român ne asigură cu energie

Două Acorduri de împrumut pentru interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România au fost ratificate de către Guvernul de la Chișinău. Proiectul va spori securitatea în aprovizionarea cu energia electrică a Republicii Moldova și va reduce dependența de la o singură sursă, cea a Rusiei.https://10tv.md/2018/07/12/video-romania-scapa-rm-de-monopolul-rusesc-statul-roman-ne-asigura-cu-energie/

Publicată de 10tv.md pe Joi, 12 Iulie 2018

Două Acorduri de împrumut pentru interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România au fost ratificate de către Guvernul de la Chișinău. Proiectul va spori securitatea în aprovizionarea cu energia electrică a Republicii Moldova și va reduce dependența de la o singură sursă, cea a Rusiei.

Cele 160 de milioane de eruo, împrumutați de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Europeană de Investiții vor fi utilizate pentru realizarea proiectului „Construcția, echiparea și punerea în funcțiune a interconectării electrice dintre Republica Moldova și România”.

Mai exact, proiectul presupune construcția, echiparea și punerea în funcțiune a interconectării electrice dintre Republica Moldova și România, constând din: o stație back–to–back în Vulcănești; o linie de transport a energiei electrice de 400kV între Vulcănești și Chișinău; extinderea stației de la Chișinău, în Republica Moldova; extinderea stației Vulcănești de 400kV.

Inițiativa corespunde măsurilor stipulate în Strategia Energetică 2030 și angajamentelor asumate de Republica Moldova în cadrul Comunității Energetice.

Costul estimat al proiectului este de 270 milioane de euro, dintre care împrumuturile a câte 80 de milioane de euro de la BERD și BEI, finanțarea din partea Băncii Mondiale – 70 de milioane de euro și grantul UE – 40 de milioane de euro.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top