10TV

VIDEO // Rugă pentru poet! Adrian Păunescu ar fi împlinit astăzi 75 de ani

Rugă pentru poet! Adrian Păunescu ar fi împlinit astăzi 75 de ani

A ars până la scrum pentru fiecare vers, pentru fiecare oftat românesc - acesta a fost Păunescu. Poetul, eseistul, publicistul și omul politic român ar fi împlinit astăzi 75 de ani.https://10tv.md/2018/07/20/video-ruga-pentru-poet-adrian-paunescu-ar-fi-implinit-astazi-75-de-ani/

Publicată de 10tv.md pe Vineri, 20 Iulie 2018

În acest mijloc de iulie, Adrian Păunescu ar fi împlinit 75 de ani. A ars până la scrum pentru fiecare vers, pentru fiecare oftat românesc, pentru fiecare valoarea nedreptăţită. Cu perfuziile în vase, ajutat să respire de oxigenul de la terapie intensivă a dictat ultima poezie, care se încheie cu ruga ca el să prindă „minima dreptate pentru Ţara mea”! Ultima strofă, îmbrăţişând ultima suflare a unui bărbat viforos şi lăsând o urmă inimitabilă prin viaţă.

Poetul, eseistul, publicistul și omul politic român Adrian Păunescu, membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei S-a născut la 20 iulie 1943 în satul Copăceni, judeţul Bălţi, Basarabia. Copilăria și-a petrecut-o la Bârca, Județul Dolj, România. A absolvit Colegiul Național Carol I din Craiova și a studiat filologia la Universitatea din București. Este cunoscut şi ca organizator al Cenaclului “Flacăra”. Din 1973, conduce Revista “Flacăra”. În toamna anului 1990 a fondat Revista “Totuşi iubirea”.

Potrivit criticilor literari, Adrian Păunescu este unul dintre cei mai prolifici scriitori români. A editat peste 50 de volume de poezii, eseuri, publicistică, discursuri cu un tiraj total de un milion de exemplare.

Păunescu s-a stins din viață la 5 noiembrie 2010. La Chișinău, pe Aleea Clasicilor Literaturii Române a fost instalat un bust al regretatului poet, iar din 2015, la Copăceni, Sângerei este organizat Festivalul Internațional ”Adrian Păunescu”.

Adrian Păunescu este de mărimea lui Vasile Alecsandri, Ion Creangă și Mihai Eminescu, și dacă cei trei pe care îi iubim foarte mult și le dedicăm tot ce avem mai bun s-au născut peste Prut, atunci Adrian Păunescu s-a născut chiar la noi.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top