10TV

VIDEO // Noi sancțiuni din partea UE. Rusia încalcă suveranitatea Ucrainei

Noi sancțiuni impuse Rusiei de către UE

Uniunea Europeană a impus noi sancțiuni unor companii din Rusia din cauza construcției podului către Crimeea. Sunt vizate șase companii care au participat la construcția edificiului. Decizia a fost făcută publică de către Consiliul Uniunii Europene.

Publicată de 10tv.md pe Miercuri, 1 August 2018

Uniunea Europeană a impus noi sancțiuni unor companii din Rusia din cauza construcției podului către Crimeea. Sunt vizate șase companii care au participat la construcția edificiului. Decizia a fost făcută publică de către Consiliul Uniunii Europene.

Șase companii din Federația Rusă au ajuns în lista sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană pentru participarea la construcția podului care leagă Crimeea de Rusia.

Decizia a fost luată de către Consiliul Uniunii Europene și a fost publicată pe site-ul oficial al instituției. În lista de sancțiuni au fost incluse două companii care, anterior, erau deja în lista companiilor sancţionate de SUA , altele patru sunt, în acest sens, companii sancţionate noi

Amintim că podul peste strâmtoarea Kerci a fost deschis în luna mai a acestui an. La ceremonia de deschidere a participat și liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.

Kievul și Occidentul a criticat acest obiect de infrastructură amintind de încălcarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei atunci când Rusia a anexat Crimeea.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top