10TV

VIDEO // Exercițiu consular UNITY a avut loc la Chișinău

Dodon și socialiștii prinși cu minciuna

De la Dodon mai mult, de la Greceanîi mai puțin! Președintele PSRM, Zinaida Greceanîi, spune că formațiunea pe care o conduce a adunat peste 700 de mii de semnături pentru trecerea la sistemul de guvernare prezidențial, semnături care urmează să fie utilizate pentru programul electoral al formațiunii. Pe de altă parte, Dodon, mai adaugă niște semnături de la el și spune că au fost colectate deja peste 1 milion de iscălituri.

Publicată de 10tv.md pe Joi, 6 Septembrie 2018

Un exercițiu consular privind gestionarea crizelor și care urmărește consolidarea procedurilor de intervenție în soluționarea situațiilor delicate în care sunt implicați cetățenii români din străinătate a fost lansat la Chișinău. Exercițiul este desfășurat de către Ministerul Afacerilor Externe din România, prin intermediul Departamentului Consular, și este găzduit în Republica Moldova de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Exercițiul s-a desfășurat în incinta Detașamentului Căutare-Salvare din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din Chișinău. Salvatorii au simulat intervenția în cazul unui accident feroviar, soldat cu morți și răniți, în raionul Ungheni, la granița cu România. Pentru acest exercițiu, a fost transportat din România Camionul- Centru Pilot de Simulare Mobil SMURD, unic deocamdată și construit la comandă, care permite simularea în mediul virtual a unei situații de criză și instruirea membrilor echipei de intervenție. Prezent la lansarea exercițiului, Raed Arafat, Ministrul Sănătății din România, a spus că odată sesizat accidentul, serviciile specializate din Republica Moldova intervin primele, după care vine și ajutorul din partea României.

Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, a declarat că exercițiul se desfășoară în premieră aici și completează colaborarea pe care o are Republica Moldova cu România. Potrivit diplomatului, îmbunătățirea cooperării în domeniul intervențiilor are menirea de a salva vieți.

Șeful Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Mihail Harabagiu, a menționat că inițiativa venită din partea colegilor din România este utilă Republicii Moldova, deoarece este ceva de învățat.

În cadrul procedurilor de intervenție la accident vor fi utilizate noilor sisteme informatice, componente ale platformei integrate E-Cons, care deservesc rețeaua consulară a ministerului de externe de la București.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top