10TV

VIDEO // Igor Dodon spune una, iar Zinaida Greceanîi cu totul alta

Igor Dodon spune una, iar Zinaida Greceanîi cu totul alta

Câte semnături au fost adunate de către socialiști, ce valoare au iscăliturile și cine se ocupă de campania de colectare așa și nu am aflat. Dodon spune că are colectate deja 1 milion de semnături, iar Greceanîi, 700 de mii. Ne-am propus să aducem lumină în acest caz, însă nu am avut cu cine. Biroul de presă al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova se face că plouă atunci când este solicitat să de-a mai multe detalii cu privire la inițiativa socialistă de schimbare a sistemului de guvernare.

Publicată de 10tv.md pe Vineri, 7 Septembrie 2018

Președintele pro-rus, Igor Dodon cât și președintele partidului socialiștilor, Zinaida Greceanîi, vorbesc despre numărul mare de semnături pe care au reușit să colecteze într-o perioadă foarte scurtă pentru trecerea la sistemul de guvernare prezidențial. Biroul de Presă al Partidului Socialiștilor din Republicii Moldova a fost contactat azi de către echipa 10tv care a încercat să afle mai multe informații cu privire la această decizie și referitor la numărul de semnături adunate.

Ofițerul de presă al partidului a solicitat ca întrebările la care urmează să răspundă să-i fie expediate în scris. Zis și făcut!

I-au fost puse la dispoziție întrebările. Am solicitat răspuns la următoarele întrebări: cine s-a ocupat de organizarea campaniei de colectare, unde vor ajunge ajunge și ce valoare au acestea.

Reprezentantul biroului de presă al PSRM a fost contactat de nenumărate ori, însă nu am primit niciun răspuns, evitând să raspundă la telefon.

Amintim că, PSRM a anunțat lansarea inițiativei cu privire la trecerea la forma prezidențială de guvernământ în cadrul protestelor organizate de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova la 24 septembrie 2017. În timp ce Zinaida Greceanâi anunță că formațiunea pe care o conduce a adunat peste 700 de mii de semnături pentru trecerea la sistemul de guvernare prezidențial,Dodon, mai adaugă niște semnături de la el și spune că au fost colectate deja peste 1 milion de iscălituri.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top