Actualități

VIDEO // Documente inedite privind Unirea, donate Muzeului Național de Istorie a României

DOCUMENTE ISTORICE DONATE MUZEULUI NAȚIONAL DE ISTORIE AL ROMÂNIEI

27 de documente inedite privind Unirea Basarabiei cu Vechiul Regat au fost donate miercuri Muzeului Național de Istorie a României. Donația a fost făcută de Andrei Pippidi, nepotul marelui istoric Nicolae Iorga. Arhiva predată muzeului este cu atât mai valoroasă cu cât fiica lui Nicolae Iorga a ascuns-o după ce, în 1948, o serie de documente privind unirea cu Basarabia au fost distruse de comuniști. Publicul poate vedea deja şapte exponate, iar celelalte au intrat în restaurare de urgență.

Publicată de 10tv.md pe Vineri, 14 Septembrie 2018

27 de documente inedite privind Unirea Basarabiei cu Vechiul Regat au fost donate miercuri Muzeului Național de Istorie a României.

Donația a fost făcută de Andrei Pippidi, nepotul marelui istoric Nicolae Iorga. Arhiva predată muzeului este cu atât mai valoroasă cu cât fiica lui Nicolae Iorga a ascuns-o după ce, în 1948, o serie de documente privind unirea cu Basarabia au fost distruse de comuniști. Publicul poate vedea deja şapte exponate, iar celelalte au intrat în restaurare de urgență.

Documente purtând antetul Sfatului Ţării, unele adnotate chiar de Nicolae Iorga, manuscrise în limba rusă si română, proclamaţia prin care Sfatul Ţării a informat populația despre votarea legilor agrare şi despre modul în care se va realiza împroprietărirea ţăranilor, sunt doar câteva dintre valoroasele donații.

Astăzi mai există puține documente originale cu privire la unirea Basarabiei cu România, chiar și în arhive. Comuniștii nu au recunoscut această unire și au făcut tot ce au putut să distrugă dovezile. Membrii Sfatului Țării au fost întemniţaţi atât în România, cât și în Basarabia, unde mulți au fost și exterminați.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top