Actualități

După ce a sărit în barca Rusiei alăturându-se lui Dodon, fostul premier al R. Moldova, Pavel Filip, caută sprijin pentru trădarea sa la București

Liderul Partidului Democrat (PD), Pavel Filip, a fost suprins la Palatul Parlamentului din București. Democratul care a trecut în barca lui Dodon, deci a Rusiei, întreprinde o vizită la București probabil pentru a convinge politicieni de la București că trădarea lui este una benefică, transmite Romanian Global News.

„Între timp, Pavel Filip se plimbă pe holurile „Casei Poporului” de la București. Pesemne încearcă să le explice parlamentarilor români cât de proeuropean și proromânesc este Dodon și PSRM-ul lui…”, a glumit deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, cel care a făcut publică o poză cu liderul democraților.

Șase deputați PD, în frunte cu Andian Candu, părăsesc fracțiunea parlamentară condusă de Dumitru Diacov. Este vorba de deputații Sergiu Sîrbu, Eleonora Graur, Grigore Repeşciuc, Corneliu Padnevici și Vladimir Cebotari.

„Noi părăsim fracțiunea PD și vom forma un alt grup parlamentar. Părăsim și PD”, a precizat Candu, într-o conferință de presă susținută astăzi în Parlament.
Candu a adăugat că mult mai mulți colegi de-ai săi au vrut să părăsească fracțiunea și PD, dar aceștia ar fi fost intimidați și chiar șantajați.
„Astfel, unii colegi au unele rezerve, deocamdată. Pe echipă se pune presiune ca să intre în coaliție cu PSRM”, a punctat Candu.

Sursa citată a mai adăugat că noul grup parlamentar va vota pentru Declarația Blocului „ACUM” privind ireversibilitatea parcursului european al R. Moldova, dar și pentru moțiunea simplă împotriva ministrului Aureliu Ciocoi, care a făcut declarații scandaloase.
„În ceea ce îl privește pe actualul lider al PD, Pavel Filip, acesta ar fi șantajat cu dosarele penale pornite pe numele fiilor săi: „Copleșit de emoții, el acționează ca tată, nu ca politician”. Totuși, sunt și unii deputați care nu s-au alăturat încă la niciun grup, dar și dintre cei care sunt împotriva oricărei colaborări cu socialiștii. Însă, asupra acestora continuă presiunile din partea conducerii PDM: „Cel mai probabil, unii vor accepta condițiile impuse de liderii partidului, doar că vor încerca să nu se implice în nicio discuție sau dezbatere, preferând doar să asigure voturile necesare în Parlament”.

https://rgnpress.ro 

Tags

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Close