Actualități

FOTO / Un ulcior de lut decorat prin ștampilare a fost descoperit în orașul Hoardei de Aur de la Costești-Gârlea (r-nul Ialoveni)

Printre numeroasele vase ceramice descoperite în situl arheologic din sec. XIV de la Costești-Gârlea se numără și un ulcior fragmentar mai deosebit, ornamentat prin șatampilare. Recipientul a fost găsit în toamna anului 2017, împreună cu numeroase alte materiale, între care și peste 10 monede tătărești din sec. XIV, într-un complex de locuire adâncit de pe versantul nordic al văii râului Botna.


Ulciorul are corpul sferoidal aplatizat, piciorul inelar, zvelt, cu baza largă și goală pe interior, gâtul înalt, ușor tronconic, cu marginea ruptă, și toarta din bandă rectangulară în secțiune, cu șanțuire pe latura exterioară, prinsă de umăr și de gât. Atât corpul, cât și gâtul, sunt decorate prin ștampilare, ornamentul, care constă din motive geometrice și florale, fiind dispus în câteva registre.


Vasul este lucrat din pastă fină și ars reducător, la cenușiu; are corpul executat prin turnare în forme, iar gâtul și piciorul confecționate la roata rapidă, ulterior unite într-un tot întreg; pe mijlocul corpului, la baza gâtului și la baza corpului se observă urmele de prindere ale acestora. Înălțimea vasului este de 26,6 cm.


Ulciorul în cauză de la Costești, pentru care cunoaștem doar câteva analogii la Orheiul Vechi și în marele centre urbane ale Hoardei de Aur de pe Volga, reprezintă un articol de import.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top