Actualități

„Bună, dictatorule”: parlamentul maghiar îi dă lui Orban puteri TOTALE pe termen NEDEFINIT

Bună, dictatorule”, îl salutase odată pe Viktor Orbán, la un summit UE, fostul președinte al Comisiei Jean-Claude Juncker.

Juncker știa foarte bine ce vorbește și spunea asta doar pe jumătate în glumă. De atunci, tendințele autoritare ale liderului maghiar n-au făcut decât să devină din ce în ce mai pronunțate. Parlamentul maghiar i-a acordat astăzi lui Orbán puteri totale pe termen nedefinit.

Într-un eseu despre lumea de după coronavirus, apărut zilele acestea în publicații din mai multe țări, israelianul Yuval Noah Harari avertizează că restricțiile actuale ale libertăților riscă să devină permanente și că supravegherea “pe sub piele” se va practica și în Occidentul democratic la o scară cum KGB-ul nici n-ar fi visat.

Tendințele se văd deja, în Israel sau, în Europa, în Ungaria. În aceasta din urmă, așadar, Orbán a profitat de criză pentru a-și atribui puteri extinse, practic fără limită, care îi vor permite începând de astăzi să conducă prin decret, fără a mai trece prin aprobarea parlamentului.

Starea de urgență a fost decretată pe 11 martie, dar acum e prelungită pe termen nedefinit. Orbán poate să ia orice decizie dorește, inclusiv aceea de a suspenda calendarul electoral. Este singurul lider european care a impus asta, iar Ungaria e singura țară UE aflată într-o asemenea situație, care o depășește și pe cea din Rusia lui Putin sau Bielorusia lui Lukașenka.

Practic, orice proiect de lege propus de parlament poate de acum să fie respins pe loc de Orbán. Ministra justiției Judit Varga, o fidelă a lui Orbán, a argumentat că toate acestea sunt necesare pentru a lupta mai eficace împotriva pandemiei.

Ca o armă eficace împotriva presei care ar fi tentate să îl critice pe Orbán, o nouă lege pedepsește difuzarea de „știri false” cu închisoare de până la cinci ani. Comisarul European responsabil cu justiția, Didier Reynders, a spus că UE, Comisia Europeană mai ales, va verifica dacă situația din Ungaria corespunde dreptului european.

Următoarele alegeri parlamentare sunt prevăzute pentru 2022. UE a declanșat anul trecut împotriva Ungariei (ca și a Poloniei) “Articolul 7”, care poate duce la suspendarea temporară a unor drepturi. La fel, partidul FIDESZ al lui Orbán a fost suspendat din formațiunea creștin-democrată din Parlamentul European, PPE, fără însă a fi exclus.

Pe deasupra, Orbán se mai arată și apropiat de Putin, pe care îl admiră în mod deschis și a făcut să crească dependența energetică a Ungariei de Rusia, în loc să o facă să scadă.

Astfel, Rusia construiește în Ungaria o centrală nucleară pentru care Orbán a cedat contractul companiei rusești Rosatom, în schimbul unui credit de 10 miliarde de euro, ceea ce echivalează cu cca 7% din PIB-ul Ungariei.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top