România

Ministrul de Externe al Ungariei, atac la ambasadorul României la Budapesta: Mai jos de atât nu se poate / „Este șocantă isteria mincinoasă”

Ministrul de Externe al Ungariei, Szijjártó Péter, îl critică într-o postare pe Facebook pe ambasadorul României la Budapesta, Marius Lazurca, şi îl acuză de “isterii mincinoase”, după ce ambasadorul i-ar fi luat apărarea unuia dintre parlamentarii maghiari ai opoziţiei, insultat în Parlament când a adus critici guvernului Viktor Orban pentru materialele medicale trimise maghiarilor din România.

Tímea Szabó, deputat în Adunarea Națională a Ungariei, a ridicat în Parlament problema echipamentelor medicale trimise de guvernul maghiar ungurilor din alte state, printre care şi România. În urma discursului ei, parlamentarul Tímea Szabó ar fi fost insultată şi chiar ameninţată, după cum reiese dintr-un mesaj al ambasadorului român, dar publicat pe Facebook de ministrul maghiar de externe Szijjártó Péter.

“Consider că acest lucru este inacceptabil, drept urmare am decis să îmi exprim solidaritatea faţă de Dna Szabó”, scrie ambasadorul român într-un mesaj pe un grup de Whatsapp, preluat de ministrul maghiar şi făcut public pe Facebook.

Ministrul Szijjártó Péter îşi deschide postarea de pe reţeaua de socializare astfel: “Probabil mai jos de atât nu se poate: ambasadorul României îi ia apărarea lui Szabó Tímea”.

El susţine apoi că Szabó Tímea a criticat guvernul ungar pentru materialele medicale trimise ungurilor de peste graniţă, iar ambasadorul român i-ar fi luat apărarea.

“Potrivit parlamentarei Szabó Tímea, este o problemă că maghiarii din Ardeal și Ținutul Secuiesc au primit măști și materiale de protecție de la țara-mamă. Iar ambasadorul român se bucură că în parlamentul maghiar există partide care gândesc aşa.

Este șocantă isteria mincinoasă evidentă a ambasadorului român, dar este mult mai rușinos că opoziția din Ungaria și ambasadorul român au ajuns pe o platformă comună împotriva maghiarilor de peste granițe.

Aşadar, trebuie să lămurim acest lucru, atât pentru opoziţia maghiară, unde se situează şi Szabó Tímea, cât şi pentru ambasadorul român: ungurii care trăiesc peste graniţe fac parte din națiunea maghiară, așa că îi vom ajuta în viitor exact așa cum am făcut-o şi până acum. Pentru că maghiarii de peste graniță pot conta pe guvern”, a scris pe Facebook ministrul maghiar de externe.

O parte din mesajul trimis de ambasadorul român pe un grup de WhatsApp:


De unde a pornit controversa

La Sfântu Gheorghe au fost trimise 39.800 de măşti, 2.200 de costume de protecţie, 400 de măşti plexi, 13.000 de mănuşi, 1.850 litri de dezinfectanţi, 425 de ochelari de protecţie. Ele sunt distribuite spitalului de urgenţă din localitate şi altor spitale, medicilor de familie şi ONG-urilor din judeţ.

Spitalul de Urgenţă din Miercurea-Ciuc a primit 6.950 de măşti FFP, 19.200 de măşti chirurgicale, 350 de măşti plexi, 7.300 perechi de mănuşi, 1.100 litri de dezinfectanţi, 1.250 de costume de protecţie şi 300 de ochelari de protecţie, scrie Nepszava, potrivit Digi24.

Mai mult, potrivit aceleiaşi surse, ministrul maghiar al sănătăţii, Miklos Kasler, a trimis luni o scrisoare directorilor spitalelor din Ungaria, în care le cere să analizeze dacă în instituţia lor există medici care ar putea lucra în România, la Sfântu Gheorghe sau în alte localităţi din județul Covasna.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Close