România

Dezastru în Rezervaţia Poiana cu Narcise din Mureș: Florile ”au dispărut”

Păşunatul excesiv din ultimii ani din Rezervaţia Poiana cu Narcise din comuna Gurghiu, județul Mureș, dublat de seceta din ultima perioadă şi de nopţile răcoroase, a dus la dispariţia respectivelor flori din aria protejată, în această primăvară fiind semnalată cea mai gravă situaţie, transmite Agerpres.

“Au dispărut narcisele, erau peste 3 hectare, era plin de flori. Nu am mai găsit niciuna, nici de leac, cum se spune. Dacă vă uitaţi, în apropiere este o stână de oi, mai încolo este o cireadă de vite, se păşunează pe rezervaţia naturală numită Poiana Narciselor. (…) Aceasta este o zonă propice pentru narcise, este un mediu umed, fiindcă narciselor le place apa. Concluzia mea este că au dispărut din cauza păşunatului”, a declarat inginerul Mihail Gherghel, fost director al Colegiului Silvic din Gurghiu citat de Agerpres.

Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate – Serviciul Teritorial Mureş a arătat, într-un răspuns oficial, că în urma observaţiilor de teren s-a întocmit un set de măsuri minime care urmează să fie pus în aplicare şi că absenţa narciselor pare a se datora degradării covorului vegetal din cauza suprapăşunării.

“În luna mai 2020, echipa ANANP ST Mureș a identificat doar câteva exemplare înflorite de narcise şi foarte puţine exemplare fără flori. Cauza absenţei narciselor pare a fi degradarea covorului vegetal datorită suprapăşunării, agravată şi de perioadele reci din această primăvară (îndeosebi din timpul nopţii), dar şi de deficitul de umiditate (secetă ), care au avut un impact negativ asupra vegetaţiei. Remarcăm că lipsa narciselor a mai fost semnalată în urmă cu câţiva ani, atât în presă, cât şi în studii. Terenurile din cadrul rezervaţiei au destinaţie agricolă cu folosinţa de bază păşune, nefiind delimitat prin garduri faţă de terenurile limitrofe, presiunea păşunatului este ridicată, iar datorită acestui fapt, covorul vegetal este puternic degradat. La terenurile din jur care sunt şi mai afectate se poate constata demararea unor fenomene de degradare a solului prin eroziune de suprafaţă”, au transmis reprezentanţii Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate – Serviciul Teritorial Mureş.

Rezervaţia Poiana cu Narcise din Gurghiu a fost instituită ca Rezervaţie de interes naţional prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, are o suprafaţă de 3 hectare şi este constituită din două trupuri de fâneaţă mezo-higrofilă, în respectiva arie fiind mai multe specii protejate alături de narcisă (Narcissus stellaris), cum sunt piciorul cocoşului (Ranunculus repens), bulbucul (Trollius europaeus), floarea-cucului (Lychnis flos-cuculi), stupitu cucului (Cardamine pratensis), calcea calului (Caltha palustris), pipirig (Juncus efussus) şi multe altele.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top